Polițiștii români continuă să solicite reformarea sistemului, corectarea deficitului de personal, precum și eficientizarea structurilor nou înființate – Siguranța școlară și Poliția animalelor.
„Cu ocazia ședințelor de la sediul Ministerul Afacerilor Interne, unde particip în calitate de reprezentat al CSDR, am susținut mereu, o reforma a Ministerului, reformă care să fie făcută eficient și sa vină atât în avantajul instituției, cât și în avantajul lucrătorului”, a precizat liderul de sindicat SidePol, Gabriel Gîrniță.
De foarte mulți ani, polițiștii se plâng atât de lipsurile cu care se confrunte – de la banala hârtie pe care să scrie sau și mai necesarele mânuși de unică folosință, până la carburant pentru a-și putea desfășura activitatea. „În contextul deficitului uriaș de personal, în special din Poliția Română, am solicitat conducerii MAI efectuarea unei analize privind eficienta structurilor nou înființate (#Siguranță Școlară și Poliția #Animalelor), în ideea în care, cel puțin pana în acest moment, aceste structuri nu au facut nimic altceva decat să ingroase randurile lucratorilor prin birouri si sa birocratizeze si mai mult munca celor din teren”, a mai precizat Gabriel Gîrniță.
Polițiștii sindicaliști se mai plâng și de lipsa „recunoasterii expertizei angajatilor cu vechime in sistemul de ordine publica si siguranta nationala, care trebuie sa fie pusi pe aceeasi treapta de egalitate cu „specialistii” incadrati din extern, atunci cand promoveaza in corpul ofiterilor, prin acordarea de grade similare, conform vechimii si studiilor”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !