PNL Dolj ia act cu uimire de încercările disperate ale conducerii PSD Dolj de a-și salva pe ultima sută de metri administrațiile falimentare ale unor comune din județ.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă comunicatul de presă emis astăzi, 03.09.2020, de conducerea PSD Dolj, prin care PNL Dolj este acuzat de faptul că una din instituțiile importante ale statului, Direcția de Sănătate Publică Dolj, efectuează în aceste zile analize ale apei pe care administrația comunei Motăței o livrează cetățenilor sub titulatura de “potabilă”.

Considerăm că, dintr-un reflex căpătat în anii guvernării PSDragnea și PSDăncilă, pesediștii doljeni fac o eroare de comunicare, mai mult sau mai puțin voită, insinuând că PNL Dolj ar dicta instituțiilor publice din județ agenda profesională specifică fiecăreia dintre ele. Acest lucru s-a întâmplat frecvent în ultimii opt ani în Dolj, însă în prezent instituțiile publice ale județului sunt libere și independente din punct de vedere al activității pe care o desfășoară.

Solicităm filialei Dolj a PSD să respecte independența și profesionalismul funcționarilor din instituțiile publice doljene, chiar dacă suntem conștienți că apucăturile căpătate în lungii ani de guvernare PSD-istă îi obligă la o atitudine contrară.

Suntem convinși că pesediștilor doljeni le este greu să accepte această ordine firească a lucrurilor, însă a trecut vremea politizării instituțiilor publice doljene.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !