Liberalii doljeni și-au prezentat, vineri, candidații pentru Primăria Craiova – Nicolae Giugea, și Consiliul Județean Dolj, Alexandru Gâdăr.

”Biroul Permanent Județean Dolj al PNL a luat decizia, în luna martie, de a susține doi colegi la alegerile locale – Nicolae Giugea, la Primăria Craiova și Alexandru Gîdăr, la Consiliul Județean Dolj. Giugea este profesor universitar, are experiență vastă, a fost prefect, secretar de stat, președinte la ADS. Pentru funcția de președinte al Consiliul Județean Dolj venim în fața dumneavoastră cu profesorul Alexandru Gîdăr, om cu experiență în învățământ și administrație. Aceste decizii s-au luat cu unanimitate de voturi, iar decizia a fost validată de Biroul Permanent Național al PNL”, a precizat liderul liberalilor doljeni, Ștefan Stoica.

Ștefan Stoica a anunțat că în acest week-end vor demara negocierile cu reprezantanții Alianței USR – Plus pentru coalizarea dreptei. Este știu faptul că aceștia din urmă și-au anunțat candidatul în persoana Decanului Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu. „În  mod sigur alegerile vor fi în toamnă și încercăm să găsim o formulă pentru a îndeparta PSD-ul din Primăria Craiova și din Consiliul Județean Dolj”.

”Suntem o echipă unită care dorește să schimbe ceva în județ. Vrem să facem și la noi ceea ce s-a întâmplat în Ardeal, în județele conduse de liberali. Vrem să ne ridicăm la nivelul lor, pentru că avem și resurse și posibilități” a arătat, la rândul său, candidatul liberal la șefia Consiliului Județean,  Alexandru Gîdăr.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !