Rast3Liberalul Cătălin Ciprian Arnăutu și-a prezentat oficial programul de candidat pentru Primăria Rast, miercuri, în cadrul unui eveniment festiv, în compania președintelui Partidului Național Liberal Dolj, Nicolae Giugea, candidat la conducerea Consiliului Județean Dolj, a candidaţilor pentru funcţiile de consilieri județeni Daniel Drîgnei, Ovidiu Anghel, Dorin Mărgărit şi Adinel Ilinca, precum și a echipei propusă pe lista Consiliului Local Rast din partea PNL și șimpatizanți.
”Domnul Cătălin Ciprian Arnăutu are toate calitățile pentru a câștiga Primăria Rast. Alături de un consiliu local PNL, poate dezvolta această localitate, greu încercată în urmă cu câțiva ani, din cauza inundațiilor, prin care am trecut împreună, fiindcă la vremea respectivă eram prefect și m-am aflat permanent aici. Rastul trebuie ajutat mai mult, trebuie protejat, trebuie reclădit sănătos, să aibă o infrastructură viabilă, cu perspective de modernizare, să fie dezvoltat cu adevărat. Cetățenii au ocazia să decidă pentru o viață mai bună, fără minciuni și promisiuni deșarte și deșănțate, iar colegul nostru, Cătălin Ciprian Arnăutu, propunerea PNL pentru a fi primarul Rastului, este cea mai bună soluție. El are alături o echipă de oameni capabili, cu care, dacă face majoritate în consiliul local, poate începe adevărata reconstrucție a Rastului chiar din 5 iunie, fiindcă câștigarea primăriei de liberali ar fi deja prima schimbare în bine”, a spus Nicolae Giugea.
Munca în echipă, parteneriatul pentru dezvoltare și un program pliat pe nevoile comunității sunt elementele strategige cu care candidatul PNL Cătălin Ciprian Arnăutu vine în fața alegătorilor.
”Administraţia publică locală se face în echipă, cu oameni pregătiți și care vor să sprijine comunitatea din care fac parte. Echipa PNL asta își dorește, să vină în sprijinul oamenilor, să le îmbunătățească viața. De aceea, în primul rând, trebuie să răspundem nevoilor cetățenilor, pentru că ei vor un primar onest, muncitor, capabil și care să le asculte părerile. Asta vor și de la consilierii locali și județeni și de la viitorul președinte de consiliu județean. Obiectivele noastre electorale sunt cele pe care oamenii ne-au spus că le vor de la primar, pe care le-am ascultat când am mers în comună și le-am discutat împreună cu ei”, a declarat Ciprian Arnăutu.
Candidatul PNL Ciprian Arnăutu are soluții pentru realizarea rețelei de canalizare în toată comuna, dar și asfaltarea tuturor drumurilor, inclusiv a ulițelor. Pentru îngrijirea sănătății cetățenilor, acesta vrea să construiască și să doteze un cabinet medical în Rastul Nou. Pentru copii are în plan amenajarea unor locuri de joacă, modernizarea și dotarea instituțiilor de invățământ din întreaga comună și construcția unui teren de sport. Crescătorilor de animale le va fi redat izlazul comunal. Ciprian Arnăutu vrea să modernizeze târgul de săptămână și să înființeze un centru de colectare a laptelui.
”Garantez că Ciprian Arnăutu este persoana care poate schimba administrația din temelii. Are un program electoral bine pus la punct, are o echipă unită în localitate și sprijinită de județ, are respect pentru oameni și simț al răspunderii în privința gestionării banului public”, a mărturisit Ovidiu Anghel, candidat PNL pe listele Consiliului Județean Dolj.
”Pentru a ne îndeplini obiectivele, îndemn cetățenii ca, pe 5 iunie 2016, să voteze PNL pe toate cele trei buletine de vot: pentru Primar, Consiliul Local și Consiliul Județean. Împreună, noi, cei propuși pe listele electorale ale PNL, vom face administrație de bun simț într-un parteneriat pentru dezvoltarea localității noastre”, dă asigurări candidatul PNL pentru Primăria Rast, Cătălin Ciprian ARNĂUTU.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !