Europarlamentarul Marian – Jean Marinescu a fost, vineri, gazda evenimentului EFSI in sud-vestul României. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Grupul PPE din Parlamentul European. Alături de deputatul european, la eveniment au fost prezenți Wilhelm Molterer – managing director EFSI, Nora Matei, reprezentant DG ECFIN, Mark Mawhinney, reprezentantul BEI și Robert Rekkers, reprezentant Agricover.
Portalul european pentru proiecte de investiții este un nou portal web care le permite promotorilor de proiecte din Uniunea Europeană – din sectorul public sau privat – să ia legătura cu potențiali investitori din întreaga lume.
Portalul este pus la dispoziție și găzduit de Comisia Europeană și face parte din inițiativa privind Planul de investiții pentru Europa care vizează mobilizarea investițiilor, favorizarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în întreaga UE.
PEPI a fost creat pentru a răspunde dorinței investitorilor de a avea acces, prin intermediul unei platforme centrale de informare, la mai multe posibilități de investiții în UE.
• Portalul a fost lansat în iunie 2016. Oferă criterii avansate de căutare și de filtrare, permițându-le investitorilor să identifice ușor proiectele în funcție de propriile lor preferințe. În curând, portalul va oferi, de asemenea, posibilitatea de înregistrare
gratuită și de „abonare” la actualizările referitoare la proiecte.
• Portalul va spori vizibilitatea proiectelor din UE în rândurile unei largi rețele de investitori internaționali, prezentându-le într-o formă structurată și armonizată.
Pentru a fi publicat pe portal, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• să aibă costuri totale de cel puțin 5 milioane EUR
• să se deruleze într-unul din sectoarele economice prestabilite, cu valoare adăugată ridicată
• să fie programat să înceapă în termen de 3 ani de la data publicării (sau să fi început deja)
• să fie promovat de o entitate juridică publică sau privată stabilită într-un stat membru al UE
• să fie compatibil cu toată legislația UE și națională aplicabilă.
Pentru a publica un proiect de investiții, accesați site-ul ec.europa.eu/eipp, faceți clic pe linkul „Adăugarea proiectului dumneavoastră” și urmați instrucțiunile.
Promotorii de proiecte din sectorul privat trebuie să achite o taxă de 100 EUR pentru
fiecare proiect publicat, cu excepția cazului în care proiectele lor sunt sprijinite de o
autoritate publică dintr-un stat membru al UE (inclusiv autorități regionale și naționale).
Promotorii de proiecte din sectorul public sunt scutiți de taxa de depunere a proiectului.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !