La data de 4 octombrie a.c., un poliţist aflat în afara orelor de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea a sesizat faptul că, prin localitatea Podari, pe sensul spre Craiova, circulă un autoturism, care, la data de 2 august a.c., ar fi fost implicat într-o şicanare în trafic, între localităţile Cerăt şi Segarcea.
În zona respectivă au fost dirijate 2 echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, autoturismul fiind oprit pe o stradă din localitate.
Astfel, poliţiştii au identificat în autoturism 2 tineri, de 20 şi 24 de ani, ambii din Urzicuţa.
În controlului efectuat autoturismului, poliţiştii au găsit un pistol, prevăzut cu încărcător şi 6 bile, arma şi muniţia fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit în această cauză un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.