Ivaylo Petev a prefațat partida de joi pe care Universitatea Craiova o va disputa în deplasare, joi, în compania celor de la Petrolul Ploiești. „Ne așteaptă un meci greu. Petrolul joacă foarte bine acasă. Știu că suporterii sunt nerăbdători să avem victorii. Cel mai important lucru este să ne recuperăm și să fim mai convingători decât în partida de luni”.
Referitor la faptul că echipa va disputa trei partide în această săptămână, antrenorul Științei spune că vor exista schimbări de la o partidă la alta. „Echipa noastră este cumva în dezavantaj dar nu am niciun dubiu în ceea ce privește pregătirea fizică a echipei. Partida nu va fi una ușoară, dar noi trebuie să dăm totul pe teren și să obținem toate cele trei puncte”.
Meciul se va desfășura joi, de la ora 18,30 pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești. Înaintea acestei partide, Universitatea Craiova se află pe locul 4, cu 42 puncte, în timp ce adversarii se află pe locul 8 și au 35 puncte.
Next Article Cutremur de 4.3 în Vrancea