este 8000 de persoane se vor putea angaja în Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență. Decizia a fost adoptată printr-o Hotărâre de Guvern „istorică”, așa cum a denumit-o șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„Aceasta vine în urma unui Memorandum care a fost aprobat în Guvern și va aduce 121 posturi de ofițeri, 25 maiștri militari și subofițeri și 8400 de soldați și gradați profesioniști, ceea ce reprezintă o premieră când vom avea această categorie de persoane în cadrul IGSU”, a precizat Arafat.

Prin suspendarea serviciului militar obligatoriu, în 2006, s-a hotărât profesionalizarea structurilor IGSU. S-a făcut un calcul și era, la vremea aceea, nevoie de 42.644 de posturi, din care 88% erau prevăzuți ca subofițeri. Ulterior, în 2010 – 2014, au dispărut 14.058 posturi prin desființare, în mod deosebit în 2010 – 2011, pe perioada crizei economice și au mai fost date afară, fizic, 1300 persoane la nivelul inspectoratelor județene.

Astfel, s-a ajuns la o cifră de aproximativ 29.000 de posturi care au scăzut continuu din cauza plecărilor și din cauza pensionărilor. Numai în acest an au plecat 1.186 cadre.

Memorandumul pentru angajări a fost aprobat în CSAT, posturile urmând să fie ocupate treptat. Astfel, cu cursul acestui an, urmează să fie ocupate 1479 posturi, la care se vor adăuga încă 782 posturi din sursă externă pentru înlocuirea unei părți dintre aceia care au plecat anul acesta și unde posturile sunt încă finanțate.

Impactul pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în următorii patru ani, cu această ajustare de posturi alături de politica de achiziționare de echipamente noi și performante , ca fi unul pozitiv și va scădea timpul de reacție în cadrul situațiilor de urgență.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !