Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” păstrează tradiția marcării Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) prin organizarea concursului de recitări „Pe aripile poeziei”.
Ediția din acest an – a 47-a – se desfășoară în mediul online. În cadrul concursului pot participa elevi din ciclurile primar și gimnazial (clasele I-VIII).
Poeziile pot fi alese din lirica românească sau din cea universală, juriul urmând să evalueze calitățile interpretative ale elevilor și prezența lor scenică.
În vederea participării la concurs, se recomandă realizarea de materiale audio-video, cu o durată de aproximativ trei minute, și trimiterea acestora la adresa de e-mail sectiacopii@aman.ro, până la data de 27.05.2021 inclusiv.
În vederea realizării materialelor audio-video, participanții vor ține cont de:
– includerea unei prezentări generale: prenume, nume, clasa, școala, precum și numele cadrului didactic coordonator;
– menționarea titlului poeziei/scenetei și numele autorului;
– încheierea materialului audio-video cu urarea: „La mulți ani tuturor copiilor!”.
Toate clipurile audio-video înscrise în concurs vor fi publicate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în data de 1 iunie 2021. Cu aceeași ocazie, vor fi anunțate și premiile acordate.
Concursul „Pe aripile poeziei” urmărește să evidențieze talentul interpretativ al copiilor, prezența scenică, dar și să constituie o rampă de lansare pentru tinerele talente.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !