Viceprimarul din Dioști, așa cum îl știu toți localnicii din comună, vine la Primărie! Paul Oprea și-a câștigat renumele prin muncă în ultimii opt ani, fiind în slujba cetățenilor din Dioști, Radomir și Ciocănești. Peste 3500 de oameni care locuiesc în aceste trei sate îl cunosc și știu că atunci când Paul își pune ceva în minte, realizează cu siguranță.

De fapt, unele din realizările sale sunt incontestabile: a asfaltat străzile și ulițele din comună, a amenajat locuri de joacă în grădinițele din toate cele trei sate și a dotat cu mobilier căminule culturale din satele Dioști și Radomir.

Anii petrecuți în administrația publică îl fac pe Paul Oprea candidatul perfect nu doar prin multitudinea de proiecte implementate, dar și prin gradul de implicare personală la fiecare obiectiv – a fost și este în mijlocul oamenilor.

“Sunt născut și crescut în Dioști. Știu cotloanele satelor astea mai bine ca oricine. Am muncit pe câmpurile aride, dar și în birouri, așa că nu îmi e frică de muncă. Înțeleg problemele cetățenilor, iar cât am fost viceprimar am rezolvat o parte din ele, dar la fel de bine știu cât de mult mai este de muncă. Proiectele pe care le voi realiza în comună vor duce la dezvoltarea celor trei sate” a spus Paul Oprea, candidatul PSD la primăria Dioști.

Nu ai cum să nu treci prin satul Radomir și să nu admiri terenul de sport din localitate. Datorită lui Paul Oprea, arena are teren sintetic proaspăt montat, iar în cel mai scurt timp, stadionul va beneficia de instalație de nocturnă, astfel încât copiii și tinerii să aibă unde să socializeze într-un mod plăcut și sănătos. Iar numărul investițiilor nu se oprește aici:

“Școala e importantă! Educația nu o poți cumpăra de la non-stop ! De aceea, daca vrei rezultate de la copii, trebuie să oferi condiții! În ultimii ani, am reușit să obținem fonduri și să investim la nivelul tuturor școlilor din Dioști. La ora actuală, toate clădirile în care învață elevii și în care profesorii vin la muncă sunt dotate cu apă curentă și căldură. Toaleta din curte a devenit de mult amintire la Dioști – toată lumea beneficiază de condiții decente și normale în școli” a completat Paul Oprea.

Locuitorii din Dioști știu că datorită lui Paul Oprea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență sunt acum dotate cu tractor, remorcă și utilaje de deszăpezire.

Farmecul regalității va fi redat comunei Dioști!

Comuna Dioști a fost reconstruită aproape de la zero de Carol al II-lea, după ce un incendiu puternic care a mistuit casele. “Prin aprilie 1930 a izbucnit un incendiu de la nişte copii lăsaţi acasă, Părinţii erau la câmp, atunci se muncea cu animalele, cu plugul, iar ei au dat foc la nişte coceni. Fiind şi un vânt mai puternic a luat foc tot satul“, a povestit Paul Oprea. Regele Carol al II-lea a decis să reconstruiască așezarea de la zero. A chemat cei mai buni arhitecți din București, iar sute de meșteri aduși din toată țara au lucrat vreme de aproape un an la ridicarea unui sat model, cu case în stil tradițional românesc. Aproape 100 de case au fost construite de o parte și alta a străzii principale satului Dioști. Paul Oprea este unul dintre localnicii care încă mai știu cum au stat lucrurile atunci, cunoaște și respectă istoria satului natal. La aproape 100 de ani de la tragicul eveniment, candidatul PSD pentru funcția de primar își propune să dezvolte localitate din temelii exact cum un om vizionar a făcut-o în trecut. De aceea, el vrea să adauge farmecului rural, confortul urban, iar în fruntea listei de priorități se află introducerea canalizării pe toate arterele comunei Dioști și alimentarea comunei cu gaze naturale.

“Sunt două proiecte gigant pe care toți locuitorii din comună și le doresc. Am priceperea și determinarea să le pun în practică. Știu că am și susținerea viitorului președinte al Consiliului Județean, domnul Cosmin Vasile, care cu siguranță, va fi alături de noi, așa cum a dovedit și în anii trecuți. Cu siguranță, suntem echipa care construiește pentru Dioști” a încheiat Paul Oprea.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de SC ZONAL TV SRL, portal WWW.ESTV.RO, CUI Mandatar Financiar: 21200019

 

 

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !