În această săptămână, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi, patru mehedințeni, studenţi ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, au început un nou stagiu de pregătire în domeniul situațiilor de urgență.
Viitorii pompieri îşi vor desfășura activitatea sub îndrumarea unui ofițer cu o înaltă pregătire profesională, dar și o vastă experiență în domeniul situațiilor de urgență din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, desemnat tutore profesional.
Timp de patru săptămâni, prin parcurgerea orelor de practică, studenţii îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele şi abilităţile, urmând a desfăşura misiuni alături de pompierii profesionişti şi de a participa la intervenţii, sub stricta şi directa coordonare a tutorelui, pentru a veni în sprijinul cetățenilor aflați în pericol.
Cei patru tineri vor desfăşura un stagiu de practică operativă în cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, unde doi dintre aceștia, aflaţi în primul an, vor încadra funcţia de servant, iar alți doi, studenți în anii II şi III, vor dubla persoanele aflate pe funcţiile de comandant de echipaj, respectiv șef gardă de intervenție, sprijinindu-le în îndeplinirea atribuţiilor.
Studenții vor fi implicați în activitățile desfășurate de efectivele subunității, astfel încât să-și dezvolte cunoștințele și deprinderile necesare îndeplinirii cu succes a acțiunilor de intervenție și misiunilor specifice.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !