Specialiștii A.N. ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj au primit ieri, 14 martie 2017, o sesizare privind o eventuală poluare pe pârâul Teslui. Aceștia au fost informați că, în zona Drăgotești – Popânzălești, au fost găsiți pești morți, iar pe suprafața râului, pe luciul de apă se văd urme de motorină.
Angajații S.G.A. Dolj s-au deplasat imediat la fața locului unde au constatat că, într-o secțiune, exista un pește mort care a fost prelevat împreună cu proba de apă și, în următoarea secțiune, în aval, sub un pod s-au mai găsit și alți pești morți de mici dimensiuni.
În urma analizelor probei de apă efectuate în Laboratoul Administrației Bazinale de Apă Jiu s-a determinat că, în apă, nu sunt produse petroliere.
Astăzi, în urma intensificării controalelor reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Jiu, pe sectorul cursului de apă Teslui, între localitățile Popânzălești și Robănești, precum și pe afluentul de stânga al acestuia, respectiv Valea Scheaua, a rezultat prezența tot mai pregnantă a dejecțiilor animaliere provenite de la S.C. FENOV S.R.L., firmă cu profil de activitate – creșterea bovinelor de lapte.
Din verificările realizate, la fața locului, s-a constatat încălcarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor în valabilitate, prin nerespectarea codului de bune practici agricole în fermă.
Analiza probelor de apă prelevate, atât de pe pârâul Valea Scheaua afluent de stânga al pârâului Teslui, cât și de pe pârâul Teslui, zona localității Bojani, a confirmat poluarea cu ape uzate provenite din bazinul nevidanjat.
Agentul economic a fost invitat, mâine, 16 martie 2017, la sediul A.B.A. Jiu cu documentele doveditoare, urmând a fi aplicate sancțiunile (amendă) prevăzute de Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.