Drumul Expres Craiova – Pitești a reprezentat o prioritate a mandatului fostului premier, Ludovic Orban. Acesta își făcuse un obicei de a trece aproape lunar pe șantierele dintre Craiova și Slatina, în special.
Aceleași obiceiuri și le-a păstrat și din postura de președinte al Camerei Deputaților. Astfel, vineri a început inspectarea lucrărilor de la limita județului Olt cu județul Dolj și a mers pe viitoarea magistrală rutieră până la locul de unde va porni șoseaua de mare viteză, și anume șoseaua de centură a Craiovei. Orban spune că Oltenia trebuie și va fi conectată cu Europa atât rutier, cât și feroviar și fluvial.
„În ceea ce privește infrastructura rutieră, în urma memorandumului dintre Guvernul României și Compania Ford, în momentul în care compania Ford a luat decizia să investească în Craiova, au fost prevăzute mai multe obiective, printre care drumul expres Craiova-Pitești, care urma să asigure conectarea Craiovei de coridorul IV pan-european. În 2007 și 2008, am realizat studiul de fezabilitate și am aprobat indicatorii tehnico-economici. Din păcate, în 12 ani de zile, alții au inventat Autostrada Sudului sau alte povești de adormit olteni. Drumul expres tinde să devină realitate, pe toate cele patru tronsoane, în ciuda contestațiilor. În cazul tronsonului 3 am luat decizia să adjudecăm contractul, imediat după soluționarea contestației de către Consiliul Național de Soluționarea a Contestațiilor. Sunt convins că drumul expres va fi finalizat până la sfârșitul acestei legislaturi.
În ceea ce privește legătura cu Vestul, la solicitarea organizațiilor noastre din Oltenia, am inclus în buget o sumă de 20 de milioane de lei, pentru a putea demara studiul de fezabilitate pentru Autostrada Calafat-Lugoj care face legătura cu infrastructura de transport europeană.
În ceea ce privește infrastructura feroviară, deja sunt mature documentațiile tehnico-economice pe Caransebeș până la Arad. De asemenea, intenționăm să modernizăm infrastructura feroviară pe ruta București-Craiova-Caransebeș.
De mare importanță pentru județul Dolj, pentru Oltenia și, în general, pentru toate județele dunărene, este proiectul de asigurare a navigabilității Dunării. Proiectul va permite ca această axă vitală de transport fluvial la nivel european, care face legătura între Marea Neagră și Marea Nordului, să poată să fie utilizată la capacitate maximă, să poată să reprezinte un potențial de dezvoltare pentru toate județele dunărene”, a precizat Orban.

Ludovic Orban a mai explicat că liberalii nu se vor limita numai la Craiova – Pitești, ci se uită și spre Vest, de unde ne pot veni eventualii investitori. „Am inclus în buget o sumă de 20 de milioane pentru a putea demara studiul de fezabilitate pentru autostrada Calafat-Lugoj, care face practic legătura cu infrastructura de transport europeană. Este o investiţie absolut necesară. Autostradă sau drum expres, asta se va stabili odată cu studiul de fezabilitate”, a concluzionat acesta.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !