Fostul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a vizitat, vineri, alături de ministrul Sănătății, Florian Bodog, noul Spital Municipal. Acesta se află în ultima fază și există premisele ca la începutul lunii viitoare să fie dat în folosință. De asemenea, cei doi oficiali au vizitat și secția de pediatrie a spitalului nr. 3, „Dr. Victor Babeș” (aflată în aceeași curte) care a fost reabilitată anul trecut, în timpul mandatului actualului ministru al Muncii și Justiției Sociale.
„Am răspuns invitaţiei doamnei ministru pentru a vedea această investiţie care urmează să fie dată în folosinţă după ce vor fi finalizate lucrările şi după ce vor fi obţinute absolut toate avizele. În acelaşi timp am vizitat o secţie de copii cum nu am văzut nici în străinătate, deşi am văzut foarte multe spitale de copii, atât în ţară cât şi în străinătate. O secţie pentru care autorităţile locale merită felicitările noastre şi merită tot respectul pentru că este un model pentru cum trebuie să arate un spital de copii”, a spus ministrul Florian Bodog. Acesta a mai precizat că în aceeași după-amiază va merge la Sinaia, la o intâlnire cu Asociația Transplantaților.
Ministrul Sănătății a lăudat oficialitățile doljene pentru rapiditatea și acuratețea cu care au lucrat la elaborarea documentației pentru noul spital regional, menționând că al nostru este cel mai avansat.
Trending
- Armata amazoanelor filișene, frenezie pe internet
- #EchipaPSD: Radu Marin Traian, un antreprenor de succes în slujba dezvoltării Doljului
- PSD: Muncă și Solidaritate Socială – Angajamente pentru un Viitor Demn
- Ștefan Stoica (PNL Dolj): Scrisoare deschisă către doljeni
- Obiceiuri și Tradiții de Sfântul Andrei
- Octav Calleya, sărbătorit la Muzeul Exilului
- Biblioteca Aman promovează cultura
- Teodora Brody și London Symphony Orchestra în concert la prestigioasa LSO St Luke’s
- Craiova a ales schimbarea! Împreună spre o Românie pentru toți, nu doar pentru unii
Administratie