Vineri, 14 decembrie 2018, începând cu orele 19:00, la Meliss Events, a avut loc un bal caritabil de strângere de fonduri pentru achiziționarea unui aparat Caugh Assist. Aparatul, necompensat acum de CAS (în valoare de 6000 de euro), este foarte necesar persoanelor cu distrofie musculară și nu numai. El poate salva vieți.
Evenimentul, având ca slogan „O respirație în plus pentru viață”, a avut ca beneficiar direct asociația Parent Project Craiova.
Programul artistic a fost susținut de Alla Cebotari, actriță la Teatrul pentru copii și tineret „Colibri”, Dana Sobaru, profesoară de muzică și solistă vocală, Alexandru și Cătălin Gogoșeanu – soliști muzică folk -, precum și un cuplu de dansatori de la clubul de dans „Katamis”. Lor li s-au adăugat copii care au recitat, au cântat la pian, au dansat.
Fotograful evenimentului a fost Florin Florescu.
Balul a fost sponsorizat de Auchan Electroputere Craiova, Valvis Holding Distribution, Tymbark România.
Au susținut evenimentul în diferite moduri: Liviu Ștefan Popa, Carmen Goanță, Cristina și Adriana Ungureanu, Mihaela Ruxanda, Dan Horațiu Buzatu, Dan Chisăr, Adela Brăcău, Adina Bărbulescu, Silvia Cârțu, Simona Mogoș, Argentina Chelu, Emil Safta, Mirela Martin.
În sală au fost 200 de persoane, copii și adulți, printre ei numărându-se și persoane cu distrofie musculară.
Au participat școlile: Școala Gimnazială Terraveda, Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” și Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”.
Isabela Tudorache, președinta asociației Parent Project Craiova, a adus și a prezentat un aparat Caugh Assist, vorbind despre utilitatea acestuia. În urma acestui eveniment au fost strânși banii necesari achiziționării aparatului, bani care au intrat în contul asociației Parent Project Craiova, care intenționează să îl doneze Spitalului de Urgență nr. 1 Craiova.
Previous ArticleConcert extraordinar de colinde
Next Article Gala Fotbalului Doljean „Ilie Balaci”