Plenul a adoptat în votul de miercuri, numărul deputaţilor pentru fiecare dintre cele 20 de comisii şi două subcomisii parlamentare, în noua legislatură, astfel încât să fie reflectată balanţa politică a noului Parlament. Joi, deputaţii vor vota listele de membri ai comisiilor.
Numărul de deputaţi în fiecare comisie şi subcomisie aprobat prin vot:
Comisia pentru afaceri externe – 71
Comisia pentru dezvoltare – 28
Comisia pentru comerţ internaţional – 41
Comisia pentru bugete – 41
Comisia pentru control bugetar – 30
Comisia pentru afaceri economice şi monetare – 61
Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale – 55
Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară – 69
Comisia pentru industrie, cercetare şi energie – 67
Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor – 40
Comisia pentru transport şi turism – 49
Comisia pentru dezvoltare regională – 43
Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală – 45
Comisia pentru pescuit – 25
Comisia pentru cultură şi educaţie – 31
Comisia pentru afaceri juridice – 25
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne – 60
Comisia pentru afaceri constituţionale – 25
Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen – 35
Comisia pentru petiţii – 35
Subcomisia pentru drepturile omului – 30
Subcomisia pentru securitate şi apărare – 30
Reguli privind componenţa comisiilor
Conform Regulamentului de procedură al Parlamentului, componenţa comisiilor trebuie să reflecte cât de bine se poate componenţa întregului Parlament. Distribuţia proporţională a locurilor în comisii între grupurile politice trebuie să fie cât mai aproape de următorul număr întreg.
Previous Article„Culorile Ortodoxiei. Polonia”