Alina Tănăsescu, consilier județean aflat la al treilea mandat, a fost instalată în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.
“Am certitudinea cooperării noastre depline pentru că, în definitiv, suntem o familie care țintește același scop: binele comunității doljene. Consiliul județean s-a remarcat prin numeroasele proiecte de succes pe care deja le-a implementat. Sigur că mai sunt multe de făcut în județul Dolj, investiții pentru a căror punere în aplicare îmi voi da tot concursul”, a declarat Alina Tănăsescu noul vicepreşedinte al CJ Dolj
La întâlnirea cu personalul instituției, organizată în sala de ședințe a CJ Dolj, a participat și vicepreședintele pe probleme tehnice al consiliului județean, Cristinel Iovan.