Mai mulți pensionari și sindicaliști doljeni au participat, astăzi, la o dezbatere pe proiectul noii legi a Pensiilor în cadrul unei întâniri reprezentanți ai Casei Județene de Pensii Dolj. „Așteptăm propuneri din partea persoanelor care au ceva de spus, până joi. Trebuie trimise în scris, fie că sunt propuneri, fie întrebări sau nelămuriri și vom veni cu răspunsuri”, a precizat directoarea Casei de Pensii Dolj, Daniela Licu.
Unul dintre participanții la dezbatere, Constantin Rada, reprezentant FSLI, consideră că legea are nevoie de îmbunătățiri, cea mai mare nemulțumire fiind legată de acordarea pensiilor speciale. „Este inadmisibil să dai pensie de peste 50.000 de lei unei singure persoane, oar alții să fie la limita supraviețuirii. Vorbind despre domeniul învățământului, știm cu toții ce pensii au fostele cadre didactice. În tot acest timp, pensiile speciale și se pare că vor continua să se acorde pentru anumite categorii de persoane. Aici ar trebui să fie regândită situația. Se alocă sume foarte mari, exagerate chiar”, completat acesta.
O altă mare problemă va fi, consideră Victor Peța, președinte al BNS, filiala Dolj, când firmele vor trebui să dea adeverințe din care să rezulte sporuri, prime sau al 13-lea salariu. „Trebuie angajați oameni la arhivă. Dacă ai o unitate cu 4.000 de oameni, nu prea ai cum să rezolvi problema adeverințelor când la personal ai patru sau cinci angajați. Trebuie căutat cu ani în urmă și eliberate adeverințele respective, în funcție de solicitări”, a spus Peța.
Participanții la discuție consideră că această lege intră prea târziu în vigoare, cunoscut fiind faptul că va fi pusă în aplicare în anul 2021.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !