Ion Prioteasa a prezentat ultimul proiect al Spitalului Regional Craiova, așa cum a fost acesta prezentat de firma de proiectare. Viitoarea instituție medicală va avea cinci etaje, iar la ultimul nivel urmând a fi amenajat un heliport.
„Urmează să stabilim ce secții vor rămâne în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Craiova și care vor fi mutate în noul spital regional. Spitalul Regional, construirea acestuia, este un proiect important pentru noi. Craiova nu a fost scoasă niciodată de pe harta acestor spitale. În acest moment, vă spunem că am primit un draft de la proiectanții care se ocupă de acest spital și vă transmitem că proiectul a suferit câteva modificări. Știm că va fi un spital cu cinci etaje și la ultimul etaj va fi făcut un heliport pentru elicoptere. În zilele următoare trebuie să stabilim, să decidă cei care sunt de specialitate, ce secții rămân în actualul spital și ce secții vom avea în partea cealaltă. Vom întocmi o situație în acest sens, un document, și trimitem la București. Cert este că acest spital se va face, așa cum s-a discutat ultima dată, în două etape, respectiv etapa până în 2020, când se vor întocmi toate documentele și etapa 2021-2027 când urmează executarea lucrărilor”, a declarat Ion Prioteasa.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, prima etapă privind construirea spitalelor regionale, finanţată din POR 2014 – 2020, va avea ca obiective întocmirea proiectelor tehnice şi verificarea acestora, întocmirea planurilor de reorganizare locală, a planurilor de tranziţie, a caietelor de sarcini pentru execuţie lucrări de construire, precum şi sprijin tehnic pentru pregătirea aplicaţiilor de finanţare pentru a doua etapă.
A doua fază, finanţată din POR 2021-2027, prevede executarea lucrărilor de construire şi operaţionalizarea celor trei spitale
„Conform studiilor realizate de experţii BEI, costurile totale pentru construcţia şi dotarea celor trei spitale sunt de aproximativ 400 de milioane pentru fiecare spital”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !