Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” difuzează, în cadrul activității Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban”, un nou spectacol de teatru.
Astfel, după ce în zilele de luni, 6 aprilie, și marți, 7 aprilie, am difuzat piesa „Neguțătorul din Veneția”, jucată în anul 1998 pe scena American Repertory Theater din Boston, acum vă oferim o altă interpretare a acestei piese, pusă în scenă în anul 2002, în limba franceză, la Teatrul de Comedie Franceză din Paris (Comédie Française).
Piesa „Neguțatorul din Veneția” pusă în scenă la Paris va putea fi vizionată în premieră miercuri, 8 aprilie, la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și pe contul de Youtube – Biblioteca Aman, la aceeași oră, precum și joi, 9 aprilie 2020, la ora 11.00, pe pagina de Facebook a Muzeului Cărții și Exilului Românesc.
Activitatea „Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban” este una dintre numeroasele activități derulate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în cadrul proiectului „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”, proiect prin care dorim să fim cât mai aproape de utilizatorii noștri în această perioadă de izolare socială.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !