În perioada 11 – 15 aprilie 2016 descoperim la Filarmonica „Oltenia”, în Stagiunea „Europa”, tineri muzicieni din Slovacia. Dirijorul Lukáš Pohůnek, la vârsta de 27 de ani, și-a construit deja o carieră internațională și a dirijat mai multe orchestre de vârf. A colaborat cu Symphony New York şi Leipziger Symphonieorchester şi este dirijor invitat al Orchestrelor Slovak State Philharmonic – Košice şi Slovak Sinfonietta – Žilina.
Pianistul Matej Arendárik a cântat cu dirijori reputaţi, cum este ilustrul francez de origine rusă, Misha Katz. Este laureat al competiţiilor internaţionale Prague Spring şi European Union Piano şi a realizat numeroase înregistrări pentru Radio Slovacia şi Radio Cehia, colaborând, de asemenea, cu televiziuni slovace şi cehe. Discul său de profil include lucrări de pian din creaţia compozitorilor romantici Brahms şi Liszt.
Un repertoriu de inspiraţie romantică
Capodopera Amintiri (1949), pentru instrumente de suflat și orchestră de coarde, a fost scrisă după Al Doilea Război Mondial, când Ján Cikker petrecea mult timp în natura pitorească natală. Această compoziție are o istorie interesantă, fiind dedicată membrilor Salvamont din Slovacia.
Concertul pentru pian şi orchestră (2012) este un cadou al compozitorului Pavol Krška pentru soția sa, Ľudmila, la a 40-a aniversare a căsătoriei lor. Este o compoziție creată în formă clasică. Partea de pian folosește fraze lungi de legato cântând și cadenţat, plin de umor.
Compusă între Eroica şi Simfonia a V-a, Simfonia a IV-a („Romantica”) este expresia lirică a unor raze de speranţă şi a unor sentimente puternice de dragoste pentru Theresa Brunswick. Beethoven a creat în această simfonie pasaje de largă respiraţie, cu o tensiune emoţională accentuată, prefigurând lirismul simfoniilor romantice.
Programul săptămânii dedicate Slovaciei
LUNI, 11 APRILIE 2016, ORA 19:00, SALA “FILIP LAZĂR” – Întâlnirea melomanilor cu Lukas Pohůnec, dirijor invitat al Orchestrelor Slovak State Philharmonic – Košice şi Slovak Sinfonietta – Žilina
JOI, 14 APRILIE 2016, ORA 19:00, SALA “FILIP LAZĂR” – “Open Dialogue” with Musicians from Slovakia: Lukas Pohůnec and Matej Arendárik (pianist)
VINERI, 15 APRILIE 2016, ORA 19:00 – SLOVACIA – Concert simfonic – ORCHESTRA FILARMONICII „OLTENIA”; DIRIJOR LUKAS POHŮNEC; SOLIST ARENDÁRIK (pian)
În program:
Ján Cikker: ”Memories”, op. 25 (primă audiţie)
Pavol Krška: Concertul pentru pian și orchestră (primă audiţie)
Ludwig van Beethoven: Simfonia a IV-a în Si bemol major, op. 60
* Concertul este transmis on line pe pagina web a Radio „Oltenia” Craiova şi, în direct, la TVR Craiova. Din studioul TV, comentariul este realizat de compozitorul Grigore Cudalbu şi muzicologul Constantin Secară.
Notice: Trying to get property 'post_excerpt' of non-object in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 59
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 65