Muzeul Cărții și Exilului Românesc a fost acreditat de către Ministerul Culturii. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Instituția noastră a parcurs toate etapele legale, demonstrând că îndeplinește condițiile necesare pentru acordarea acreditării și că onorează misiunea asumată în urmă cu un an, când, la audierea din data de 13 iulie 2023, a solicitat Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor avizul prealabil în vederea înființării.
Astfel, în baza Propunerii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, începând cu data de 30.08.2024, în conformitate cu prevederile art. 11, art.12 și ale art. 19 din Criteriile și normele de acreditare a muzeelor și a colecțiilor publice, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin (1) și alin. (4) din Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al prevederilor art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Culturii a emis ordinul prin care se acreditează Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cu sediul în str. 24 Ianuarie nr. 4, municipiul Craiova, județul Dolj.
Povestea înființării acestui muzeu a început în toamna anului 2013, când Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a reușit perfectarea a două proiecte de o importanță colosală pentru zestrea de carte deținută, precum și pentru viața academică și culturală a orașului. Academicienii Dan Berindei și Dinu C. Giurescu au hotărât atunci trimiterea bibliotecilor personale, formate din mii de cărți, documente și volume inedite, piese de mobilier și tablouri la Craiova, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.
Următorul moment important a avut loc în luna februarie a anului 2016, când, în urma unei întrevederi dintre managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică și academicianul Basarab Nicolescu s-a născut ideea înființării unui muzeu al exilului.
În anii care au urmat, rând pe rând, alte colecții aveau să ajungă la Craiova, donate de oameni de cultură, români valoroși plecați în afara granițelor, având ca destinație ceea ce, la acel moment, era doar un proiect ambițios – Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Existența Muzeului Cărții și Exilului Românesc i se datorează lui Lucian Dindirică, acum viceprimar al Craiovei, căruia îi mulțumim pentru determinarea, implicarea, pasiunea și eforturile neobosite depuse pentru realizarea acestui proiect inedit, care părea la început o utopie.
Astăzi, la Muzeul Cărții și Exilului puteți vizita peste 40 de fonduri și colecții extrem de necesare pentru îndeplinirea obiectivului de reîntregire a culturii naționale cu întreg tezaurul cultural realizat în afara granițelor României în cei 45 de ani de comunism.

  1. Colecția „Academician Basarab Nicolescu”;
  2. Colecția „Leonid Mămăligă”;
  3. Colecția „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”;
  4. Colecția „Arhiva «Asociației Hyperion»”;
  5. Colecția „Vintilă Horia”;
  6. Colecția „Mircea Eliade”;
  7. Colecția „Emil Cioran”;
  8. Colecția „Mircea Milcovitch și Maria Mesterou”;
  9. Colecția „Andrei Șerban”;
  10. Colecția „Paul Barbăneagră”;
  11. Colecția „Corneliu Șerban Popa”;
  12. Colecția „Cicerone Poghirc”;
  13. Colecția „Andrei Codrescu”;
  14. Donația „Carmen Firan și Adrian Sângeorzan”;
  15. Colecția „Victor Cupșa”;
  16. Donația „Constantza Buzdugan”;
  17. Colecția „Bujor Nedelcovici”;
  18. Colecția „Cezar Vasiliu”;
  19. Donația „Institutul Român/ Biblioteca Română din Freiburg (fondată în 1949)”;
  20. Donația „Gabriel Badea-Păun”;
  21. Colecția „Ileana și Romulus Vulpescu”;
  22. Donația „Șerban Viorel și Rodica Stănoiu”;
  23. Colecția „Academician Dan Berindei”;
  24. Colecția „Academician Dinu C. Giurescu”;
  25. Donația „Academician Ștefan Ștefănescu”;
  26. Donația „Valeriu Veliman”;
  27. Colecția „George Banu”;
  28. Colecția „Dumitru Milcoveanu”;
  29. Colecția „Octav Calleya”;
  30. Donația „Horia-Dinu Nicolaescu”;
  31. Colecția „Nicolas Adam”;
  32. Donația „Ion Deaconescu”;
  33. Colecția „Aurora Cornu”;
  34. Colecția „Miron Kiropol”;
  35. Colecția „Grigore Arbore”;
  36. Colecția „Theodor Damian”;
  37. Colecția „Academia Româno-Americană de Arte și Științe (fondată în 1975 – California SUA)”;
  38. Colecția „Memoria exilului românesc la Televiziunea Română”.
  39. Colecția „Mihai Niculescu”
  40. Colecția „IICCMER”
  41. Colecția „Constantin Virgil Negoiță”
  42. Colecția „Ilie Constantin”
  43. Colecție „Simona Vrăbiescu-Kleckner”

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !