MOL România va finanța 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, suma alocată acestora fiind de 400.000 de lei. Este vorba despre proiecte selectate în cadrul celei de-a 12-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat împreună cu Fundația Pentru Comunitate. Beneficiarii finali vor fi 773 de copii care trăiesc cu diferite dizabilități, suferă de boli cronice sau se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.
„MOL România își menține angajamentul asumat de a fi partenerul de nădejde al comunităților. Continuăm și în acest an programul de responsabilitate socială pentru sănătatea copiilor. Această ediție, mai mult decât cele precedente, ne-a arătat cât de necesar este ajutorul nostru. Pandemia a acutizat problemele copiilor cu dizabilități sau boli cronice, adăugând suferințelor lor și stări de anxietate și stres. Ne-a dat speranță faptul că multe ONG-uri de specialitate au pregătit un răspuns profesional, au îmbogățit și adaptat metodologia aplicată, au abordat noi moduri profunde de lucru cu copiii, dar și cu familiile acestora. MOL România va rămâne un susținător al eforturilor acestora și suntem convinși că, împreună, putem schimba în bine viețile acestor copii”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.
Cele 18 proiecte câștigătoare au fost selectate dintr-un total de 77 de propuneri primite în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2020. Proiectele au fost depuse de organizații neguvernamentale specializate în proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave. Organizațiile înscrise provin din 26 de județe, iar 43 dintre acestea au mai participat și la edițiile precedente ale Programului. Proiectele selectate pentru finanțare vor fi implementate în perioada februarie–august 2021.
Dintre cele 18 ONG-uri câștigătoare, 8 obțin finanțare pentru prima dată, în timp ce 10 au mai beneficiat de sprijin și la edițiile anterioare.
Organizațiile câștigătoare provin din București și din județele Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Mureș. În activitățile terapeutice și intervenții psihosociale vor utiliza diverse metode, precum terapia prin artă (muzică, desen, pictură), terapia prin joc, terapiile emoționale (marionete, jocuri de rol, psihodramă pentru copii, povești terapeutice), integrarea senzorială, terapia ocupațională, terapiile asistate de animale.
„Perioada de implementare a proiectelor finanțate în cadrul acestei ediții va fi mai scurtă, va dura șapte luni, începând din februarie. Oferim informații tuturor ONG-urilor interesate, atât în decursul celor șapte luni, cât și la final, în septembrie, când organizațiile susținute vor prezenta public rezultatele proiectelor realizate. Menținem intenția noastră de a acorda și în acest an Premiul MOL pentru sănătatea copiilor organizației care realizează cel mai bun proiect, împreună cu invitația de a delega un membru în juriul ediției viitoare. Este o practică a informării cuprinzătoare și șansei egale pentru toți cei interesați în pregătirea și înscrierea proiectelor la acest concurs”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro .