Cancelaria Prim-Ministului și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități au organizat astăzi, la Palatul Victoria, masa rotundă cu tema „Mobilitate, educație, angajare – premise pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate”, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
Evenimentul a avut drept scop facilitarea dialogului între instituţiile publice, persoanele cu dizabilităţi, mediul privat şi neguvernamental cu privire la provocările din domeniul dizabilităţii şi identificarea oportunităţilor şi soluţiilor de rezolvare a acestora.
La dezbatere au participat Vasile Dîncu, viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Dragoș Nicolae Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mircea Dumitru, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Mihai Tomescu, Președinte Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.
Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a subliniat faptul că „deși România a făcut pași importanți anul acesta în domeniul dizabilității prin aprobarea Strategiei Naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016 -2020 și a Planului operațional privind implementarea strategiei naționale, este extrem de importantă monitorizarea implentării Strategiei.”
Vicepremierul Dîncu a propus încheierea unui protocol intersectorial prin intermediul căruia reprezentanți ai Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, Consiliul Național al Dizabilității, Inspectoratul de Stat în Construcții și alte instituții cu atribuții în domeniu să monitorizeze respectarea prevederilor art. 63 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. „Prin implicarea determinată a insituțiilor statului, în următoarele patru luni vom putea avea un instrument de evaluarea pe care să îl aplicăm la nivel național și care să ne ofere o imagine reală insituțiilor publice din perspectiva accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.”
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a reafirmat faptul că integrarea persoanelor cu dizabilități în societate este o prioritate pentru Ministerul Muncii, iar angajarea în muncă este unul dintre elementele esențiale pentru a preveni izolarea și segragarea socială. „De prea multă vreme, accentul a fost pus pe indemnizațiile acordate persoanelor cu dizabilități și cu toții trebuie să înțelegem că nu putem fi mulțumiți de nivelul acestor idemnizații deoarece nu permit o viață decentă. Angajarea în muncă le oferă persoanelor cu dizabilități nu doar un venit onorabil, mult peste acele indemnizații, dar faptul că astfel au șansa să producă, să servească societatea, are efect benefic la nivel psihologic. Tocmai de aceea regăsim în rândul acestor persoane depresii, adesea ajung la disperare, se simt o povară pentru restul societății. Noi îi facem să se simtă o povară prin cele mai mici gesturi. ”
Tot astăzi a fost lansat pachetul măsurilor active de ocupare de care vor beneficia și persoanele cu dizabilități. La nivel național există 775.000 persoane cu dizabilități, iar aproximativ 35.000 dintre acestea sunt angajate, ceea ce reprezintă 17,56% din grupa potențial activă. În acest context, ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, a subliniat, pe de o parte, importanța ca agențiile județene de ocupare a forței de muncă să se ocupe predilect de angajarea persoanelor din grupuri vulnerabile și, pe de altă parte, necesitatea ca administrația publică să devină un angajator important al persoanelor cu dizabilități.
Mircea Dumitru, ministrul Educației, a subliniat importanța modificării cadrului legislativ astfel încât să nu mai existe bariere în ceea ce privește integrarea în învățământul de masă a copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale. De asemenea, ministrul Educației a apreciat că este vital să incudem în curriculum de formare profesională a cadrelor didactice un nou modul specific care să abordeze dizabilitatea.
Participanții la întâlnire, peste 70 de persoane din sectorul public, neguvernamental, dar și persoane cu dizabilități, au salutat perspectiva integrată în care au fost analizate și prezentate toate cele trei teme supuse discuției: anagajare, educație, accesibilitate și mobilitate.
În cadrul întâlnirii au fost anunțate două parteneriate între Autoritatea Națională pentru persoanele cu dizabilități și sectorul privat. Primul a fost încheiat cu eJobs Grup și va viza dezvoltarea de servicii care să vină în sprijinul anagajaților și angajatorilor privați pentru a crește rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități. Cel de-al doilea a fost încheiat cu Code for Romania și își propune realizarea unei hărți a tuturor instituțiilor, spațiilor și serviciilor de interes public și gradul lor de accesibilitate pentru persoanele cu handicap fizic, vizual sau auditiv. Prin această aplicație mobilă se dorește să fie ajutate toate persoanele cu dizabilități să verifice dacă destinațiile lor le facilitează accesul și să semnaleze dacă o instituție sau un spațiu destinat utilizării publice nu întrunește condițiile necesare.