Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova are în compunere structura de comandament, un detaşament intervenţie antiteroristă şi patru detaşamente mobile ordine publică.
În context cu situaţia operativă, principalele obiective ale unităţii au fost: Creşterea performanţei în activitatea de asigurare financiară; Creşterea performanţei în domeniul activităţii juridice; Eficientizarea managementului structurilor de suport şi dezvoltarea capacităţii administrative şi operaţionale; Creşterea performanţei în activitatea de formare profesională şi documentare; Creşterea performanţei structurilor operative în îndeplinirea misiunilor; Asigurarea eficienţei misiunilor de ordine şi siguranţă publică executate de structurile Jandarmeriei Române; Creşterea performanţei în domeniul managementului operaţional; Creşterea performanţei în activitatea de control; Eficientizarea activităţii de prevenire a incidentelor de securitate privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE; Creşterea performanţei în domeniul activităţii de comunicaţii şi tehnologia informaţiei; Realizarea unui sistem logistic adaptat conceptual, structural şi acţional cu dimensiunile, configuraţia şi misiunile structurilor operative care să asigure o capacitate adecvată de gestionare a resurselor necesare îndeplinirii atribuţiilor specifice; Creşterea performanţei activităţii de secretariat, documente clasificate şi arhivă; Creşterea performanţei activităţii de resurse umane.
Asigurarea şi restabilirea ordinii publice
Unitatea noastră a asigurat măsurile de ordine publică în toată zona de responsabilitate:
– pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive (partidele de fotbal din cadrul Ligii I desfăşurate în localităţile Craiova, Piteşti și Drobeta Turnu Severin; partidele de fotbal din cadrul Ligii a II-a desfăşurate în localitatea Târgu Jiu şi partidele de fotbal din cadrul Ligii a III-a desfăşurate în localităţile Craiova, Filiași, Roşiori de Vede, Alexandria şi Turnu Măgurele;
– pe timpul competiţiilor interne şi internaţionale de handbal şi baschet desfăşurate la Sala Polivalentă din municipiul Craiova;
– pe timpul manifestărilor cultural-artistice (spectacole, sărbători câmpeneşti), comemorative, religioase, pe timpul desfăşurării marşurilor sau mitingurilor.
Astfel, au fost executate următoarele misiuni de asigurare a ordinii publice: 156 manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, comemorative; 103 manifestări sportive; o vizită oficială; o misiune pentru buna desfăşurare a examenelor/ evaluărilor (evaluarea, bacalaureat, rezidenţiat, definitivare, magistratură etc.) și 23 misiuni în sprijin.
Participarea la menţinerea ordinii publice
În anul 2019, efectivele unităţii au participat la executarea misiunilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, în sistem integrat, pentru prevenirea, combaterea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională şi prezervarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a participat în zona pieţelor, târgurilor, instituţiilor de învăţământ, localurilor de alimentaţie publică precum şi în zone cu risc criminogen ridicat la misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în mediul urban şi rural, executând misiuni în sistem integrat, atât prin sistemul patrulelor de jandarmi, cât şi prin patrule mixte poliţie-jandarmi, astfel: 926 patrule mixte, executate în mediul urban; 389 patrule de jandarmi, executate în mediul urban; 35 patrule de jandarmi, executate în mediul rural; 4 patrule mixte, executate în mediul rural; 6 acţiuni punctuale în pieţe agro-alimentare, centre comerciale, târguri şi oboare; 5 acţiuni punctuale în zone de interes operativ; 476 acţiuni comune în zona instituţiilor de învăţământ.
Management operaţional
Capacitatea operaţională a unităţii a fost menţinută la un nivel ridicat, prin organizarea şi executarea de exerciţii de alertare şi de antrenament, precum şi prin participarea la exerciţii de protecţie civilă.
În acest sens, în anul 2019 au fost executate 32 exerciţii de alertare, 3 exerciţii de antrenament cu grupa operativă de conducere şi coordonare a acţiunilor, 4 antrenamente cu grupa de recunoaştere la evacuare, precum şi 4 exerciţii de protecţie civilă.
În ceea ce priveşte participarea unităţii noastre, cu forţe şi mijloace, la exerciţiile (aplicaţiile) organizate de instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă din zona de responsabilitate, pe diferite genuri de riscuri, exemplificăm participarea, în luna noiembrie, la exerciţiul cu forţe şi mijloace în teren la Spitalul Municipal Filantropia, organizat de ISUJ Dolj, având tema „Gestionarea situațiilor de urgență produse de cutremur de pământ şi epidemii”, la care au participat 9 cadre, ocazie cu care, au dovedit un nivel corespunzător de pregătire şi profesionalism.
Comunicaţii şi tehnologia informaţiei
A fost asigurată organizarea, exploatarea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemului de comunicaţii al unităţii, legăturile de conducere, de cooperare şi de înştiinţare necesare asigurării actului de comandă, transmiterea şi recepţionarea informaţiilor prin toate categoriile de mijloace tehnice avute la dispoziţie.
Tehnica IT din dotare este compatibilă cu aplicaţiile dezvoltate la nivelul unităţii şi Jandarmeriei Române. Periodic, aplicaţiilor li s-au făcut actualizări, nefiind perioade de nefuncţionare.
Site-ul de Internet al unităţii a fost actualizat permanent cu versiunile noi apărute pentru asigurarea stabilităţii şi reducerea vulnerabilităţii la atacurile specifice Internetului.
Dotarea cu tehnică, luând în calcul principalele categorii, este de aproximativ 59%.
În anul 2019 au fost asigurate serviciile de telecomunicații cu ocazia misiunilor de amploare (cele mai reprezentative fiind Summit-ului şefilor de stat şi de guvern din statele membre UE din localitatea Sibiu, vizita Sanctității Sale, Papa Francisc în România, manifestări sportive în Craiova, Pitești, Târgu Jiu, mitinguri etc).
Obiectivele unităţii stabilite pentru anul 2019 au fost îndeplinite în totalitate. În unitate există un climat de muncă şi disciplină foarte bun, fapt ce a influenţat în mod pozitiv managementul activităţilor unităţii.
Cooperarea cu structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Dolj şi din întreaga zonă de responsabilitate a unităţii a avut un caracter continuu şi s-a desfăşurat fără sincope.
În anul 2019 s-a urmărit şi s-a realizat gestionarea optimă, pe criterii de eficienţă economică a potenţialului logistic, fondurile repartizate au fost judicios cheltuite la toate compartimentele şi încadrate în prevederile bugetare
Apreciem ca fiind foarte bune relaţiile de colaborare cu structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cu Instituţia Prefectului judeţului Dolj şi administraţia publică locală, cu societatea civilă şi cu mass-media.
Se poate aprecia că atât cotidienele cât şi posturile de radio şi televiziune au manifestat obiectivitate în tratarea subiectelor, percepţia fiind preponderent favorabilă, fapt demonstrat de prezenţa materialelor cu caracter neutru şi pozitiv, nefiind publicate în acest an articole negative la adresa unităţii sau a cadrelor acesteia.
Este necesar ca aceste relaţii să fie menţinute şi în anul 2020, ca o garanţie a îndeplinirii atribuţiilor conferite de lege, în scopul asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, în zona de responsabilitate teritorială.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !