Guvernul a adoptat, miercuri, un Memorandum pentru aprobarea semnării Convenției între România și Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit, la prevenirea evaziunii fiscale, la evitarea plății impozitelor, precum și a Protocolului anexă la convenție.
Convenția se aplică persoanelor rezidente într-una sau în ambele țări semnatare.
Cotele de impozit pentru veniturile care se impun prin stopaj la sursă (veniturile sub formă de dividende, dobânzi și redevențe) sunt de 5% pentru dividende și de 3% pentru dobânzi și redevențe. Măsura are ca scop promovarea și stimularea investițiilor și a finanțării dintre cele două țări.
Legislația spaniolă nu prevede un impozit cu reținere la sursă în cazul dobânzilor, prin urmare în Protocolul anexă există o prevedere prin care cota de impozit de 3% va fi redusă la zero, până când Spania introduce un astfel de impozit în legislația internă.
Sunt scutite reciproc de impozit:
– dividendele obținute de o societate rezidentă într-un stat contractant și care deține pentru mai mult de un an, direct sau indirect, cel puțin 10% din capitalul societății plătitoare de dividende;
– dividendele obținute de o schemă de pensii rezidentă a unui stat contractant.
Părțile au inclus o clauză anti-abuz în sensul că acest instrument juridic nu creează oportunități privind neimpozitarea sau impozitarea mai redusă ca urmare a evaziunii fiscale sau a evitării plății impozitelor, inclusiv prin aranjamente financiare care au ca scop obținerea beneficiilor din convenție în avantajul rezidenților unor state terțe.
Prin noua convenție se reglementează și impozitarea veniturilor sub formă de salarii și pensii, a veniturilor obținute de studenți, practicanți, artiști și sportivi, precum și a veniturilor obținute din valorificarea capitalului.
În text nu a mai fost inclus niciun articol care să vizeze veniturile obținute din profesii independente, pentru a fi în concordanță cu actualele linii directoare ale OCDE și cu legislațiile interne ale celor țări. Aceste venituri sunt incluse în categoria profiturilor din activitatea de afaceri.