Două echipe ale Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, Universitatea din Craiova, au fost premiate la Concursul Internaţional MCU Rally Car 2018, etapa europeană. Concursul a fost organizat de firma Renesas în cadrul Embedded Word 2018 la Nürnberg, în perioada 27.02-1.03.2018.
Echipa Fastech formată din studenţii: Laurenţiu Păstae (Master Sisteme Automate Incorporate – SAI), Radu Cîrlig (Master Ingineria Calculatoarelor şi Comunicaţiilor), Alexandru Tilinca (Master Tehnologii Informatice în Ingineria Sistemelor), Alexandru Constantin (Electronică Aplicată, anul III) şi coordonator ş.l.dr. Ionuţ Resceanu (Departamentul de Mecatronică şi Robotică) a obţinut locul II și medalia de argint.
Echipa D&D_UCV,  formată din Geanina Unguritu (Master SAI), Teodor Nichiţelea (Master SAI) şi Dragoş Cîrciumariu (specializarea Automatică şi Informatică Aplicată) a obţinut locul 4.
La Concursul Internaţional MCU Rally Car 2018 au participat peste 150 de studenţi din Germania, Marea Britanie, Franţa, Austria, Serbia, Turcia, Bulgaria etc.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !