Guvernul a aprobat astăzi un set de măsuri pentru pregătirea și participarea României ca invitată de onoare la Festivalul Internațional de Artă EUROPALIA 2019 și pentru desfășurarea Sezonului Cultural România-Franța 2018-2019, obiective asumate de Executiv prin Programul de Guvernare 2018-2020.
Măsurile au fost aprobate de Guvern în regim de urgență, având în vedere termenele asumate în pregătirea și derularea celor două proiecte, ambele cu un potențial important de vizibilitate pentru România și care vor contribui la promovarea imaginii culturii naționale pe plan internațional, în 2019, anul primului mandat al României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Actul normativ vizează și un al treilea eveniment cultural cu rezonanță internațională, Concursul Internațional ”George Enescu”. În perspectiva ediției din acest an a festivalului ”George Enescu”, când se vor împlini șase decenii de la prima ediție a sa, Guvernul a reglementat temeiul legal pentru asigurarea fondurilor necesare finalizării la timp a lucrărilor de consolidare și modernizare a Sălii Palatului, ținând cont și de schimbările intervenite la sfârșitul anului trecut, prin OUG nr. 109/2017, prin care Sala Palatului a trecut din administrarea RA-APPS în administrarea MCIN.
Măsuri privind pregătirea și participarea la Festivalul EUROPALIA 2019
Astfel, participarea României la EUROPALIA 2019 va fi pregătită sub coordonarea unui Grup de lucru format din câte un reprezentant la nivel de secretar de stat sau director general/director din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului. Grupul de lucru va fi condus de reprezentantul Institutului Cultural Român.
De asemenea, pe durata pregătirii și desfășurării Festivalului EUROPALIA 2019, Guvernul a decis constituirea Echipei EUROPALIA România, care va face selecția propunerilor de acțiuni/evenimente culturale relevante pentru realizarea programului cultural al României în cadrul festivalului și care vor fi supuse aprobării Comitetului director al Institutului Cultural Român. Un alt rol al Echipei EUROPALIA România va fi de a elabora și transmite către EUROPALIA International, spre consultare și aprobare comună, programul de participare a României la festival.
Cheltuielile aferente pregătirii și participării României la Festivalul EUROPALIA în perioada 2018-2019 vor fi suportate din bugetul Institutului Cultural Român.
Ordonanța aprobată astăzi de Guvern reglementează, de asemenea, plata echivalentului în lei a sumei de 300.000 euro, în trei tranșe egale, de la bugetul de stat, drept contribuție financiară datorată de România în perioada 2018-2019, prin bugetele Ministerului Afacerilor Externe și Institutului Cultural Român, către organizația EUROPALIA International.
EUROPALIA este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată o dată la doi ani, sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în alte țări – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania. Ediția din 2019, la care România va participa ca invitat de onoare, va avea loc în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la circa 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei.
Măsuri privind desfășurarea Sezonului România-Franța 2018-2019
Actul normativ prevede desfășurarea Sezonului România-Franța 2018-2019 în perioada 28 noiembrie 2018 – 14 iulie 2019, acest program bilateral urmând să includă activități în plan cultural, educațional, universitar, științific, ecologic, economic, militar, comemorativ, digital, sportiv, gastronomic și turistic, precum și din alte arii de interes comun.
Organizarea Sezonului România-Franța 2018-2019 pentru partea română va fi asigurată de către Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator, și de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Ministerul Apărării Naționale și Secretariatul General al Guvernului.
Guvernul a aprobat, în acest scop, înființarea unui Grup de lucru interinstituțional de organizare a Sezonului România-Franța, care va funcționa ca structură neremunerată și care va avea în componență reprezentanți, la nivel de secretar de stat și la nivel de expert, din cadrul ministerelor menționate. Principalele atribuții ale acestui Grup de lucru interinstituțional este de a aproba și implementa conceptul și programul de participare a României la Sezon și de a colabora cu autorități, instituții și organizații omoloage din Franța în vederea coordonării și a bunei desfășurări a acțiunilor din program.
Ca și în cazul participării României la Festivalul EUROPALIA 2019, Grupul de lucru interinstituțional de organizare a Sezonului România-Franța va colabora cu un Comisar general al Sezonului, care, la rândul său, va asigura comunicarea constantă cu Comisarul general numit de partea franceză și interfața Sezonului la nivelul mass-media și al publicului larg.
Potrivit atribuțiilor stabilite prin ordonanța de urgență aprobată azi de Guvern, Comisarul general prezintă lunar ministrului culturii și identității naționale, ministrului afacerilor externe, ministrului apărării naționale, secretarului general al guvernului, președintelui ICR, precum și Grupului de lucru interinstituțional, agenda de lucru, rapoarte privind stadiul pregătirii și desfășurării participării României la Sezon, precum și modul de gestionare a fondurilor aferente.
De menționat că, în vederea pregătirii și implementării participării României la programele culturale majore în care România este implicată pe termen scurt și mediu, printre care și Sezonul România-Franța 2018-2019, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se înființează o structură la nivel de direcție, cu un număr de 17 posturi în Centrala MAE, prin suplimentarea numărului maxim de posturi din cadrul acestui minister.
Organizarea Sezonului România-Franța reprezintă un proiect bilateral prioritar atât pentru partea franceză, cât și pentru cea română, care se suprapune ca perioadă de desfășurare cu exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (primul semestru al anului 2019), cu împlinirea Centenarului Marii Uniri de la 1918 și cu marcarea sfârșitului Primului Război Mondial.
Sala Palatului
Ordonanța de Urgență aprobată astăzi de Guvern stabilește, de asemenea, temeiul legal pentru plata fondurilor necesare astfel încât lucrările de consolidare și modernizare a Sălii Palatului să fie demarate la termenele prevăzute, iar lucrările să se încheie la timp pentru desfășurarea Concursului Internațional ”George Enescu” din 2018, când se vor împlini 60 de ani de la prima ediție, și pentru pregătirea ediției din 2019.
Guvernul a modificat în acest scop Ordonanța de Urgență nr. 109/2017 privind înființarea Centrului Cultural ”Sala Palatului”, dând posibilitatea ca plata către RA-APPS a contravalorii proiectului tehnic de consolidare, a investițiilor și modernizărilor realizate și recepționate să se facă din bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale pe anul 2018, nu din bugetul pe 2017 al ministerului, cum era prevăzut. Măsura se aplică și în cazul activelor fixe și a obiectelor de inventar, facilitând astfel parcurgerea la termen a tuturor celorlalte etape din cadrul proiectului.
Plata din bugetul pe 2017 nu a fost posibilă, dată fiind aprobarea OUG nr. 109/2017 la finele anului, motiv pentru care nu a mai fost timpul necesar pentru derularea operațiunilor de trezorerie aferente. Prin ordonanța respectivă s-a aprobat reînființarea Centrului Cultural ”Sala Palatului”, ca instituție publică de spectacole și concerte, precum și transmiterea imobilului ”Sala Palatului” din administrarea RA-APPS în administrarea MCIN.
Plata cheltuielilor din cadrul proiectului se va face prin virări de credite, de la cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă la active nefinanciare, aceasta fiind singura posibilitate de intervenție legislativă care poate asigura în timp util temeiul legal pentru plata contravalorii proiectului tehnic, precum și a bunurilor din categoria activelor fixe și a obiectelor de inventar achiziționate de RA-APPS din fondurile proprii.
De menționat că actul normativ aprobat astăzi introduce condiția semnării protocolului de predare-preluare a imobilului ”Sala Palatului” sub rezerva achitării prealabile de către Ministerul Culturii și Identității Naționale a sumelor datorate Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.