Guvernul a decis completarea condițiilor pe care operatorii economici trebuie să le îndeplinească pentru a putea comercializa coloranți și marcatori pentru motorină, precum și pentru păcură și produse asimilate acesteia, din punct de vedere al nivelului accizelor. Măsura va contribui la eficientizarea și fluidizarea acestei activități în viitor. În acest sens, Executivul a adoptat astăzi modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, operatorii economici pot veni cu dovada faptului că substanțele utilizate pentru colorare și marcare sunt conforme cu prevederile din Codul fiscal și din normele metodologice, prin prezentarea unui certificat emis de producătorul acestora, nu doar prin prezentarea unui certificat emis de un laborator acreditat conform standardului ISO 17025, în România sau în alt stat membru UE. În acest fel, operatorii economici au mai multe opțiuni în ceeea ce privește conformarea la condițiile impuse de legislație privind substanțele de marcare și colorare a produselor energetice.
Referitor la substanțele pentru colorarea produselor energetice, normele metodologice au precizat formula chimică și standardul internațional de înregistrare și identificare unic al substanțelor prevăzute în Codul Fiscal care trebuie utilizate, precum și modul în care operatorii economici ce comercializează coloranți trebuie să se înregistreze la autoritatea vamală.