Euro_coins_and_banknotesGuvernul a adoptat, printr-o Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri necesare pentru creșterea ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune aferente exercițiului financiar 2007-2013. Pentru aceasta, se impun identificarea și promovarea de proiecte alternative sau retrospective care să poată fi finanțate, astfel încât să se evite pierderea unor sume semnificative alocate României. În acest sens, actul normativ creează cadrul legal prin care unele obiective de investiții, finalizate sau în execuție, care au fost inițial finanțate printr-o serie de programe naționale de dezvoltare locală, de mediu și de gospodărire a apelor, pot fi transferate către Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu), în conformitate cu regulile de implementare ale acestuia. Ordonanța creează și cadrul legal de decontare a cheltuielilor, în baza unor contracte de finanțare din POS Mediu. Prin decontarea acestor sume de către Comisia Europeană, se urmărește reîntregirea bugetului de stat sau a bugetelor de unde au fost efectuate inițial aceste cheltuieli, realizându-se astfel o creștere a gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile, precum și o diminuare a deficitului bugetar, determinată de finanțarea inițială a acestor proiecte.

Totodată, pentru a putea elimina blocajele apărute în fluxul de plăți al fondurilor externe nerambursabile, este necesară asigurarea unui flux de numerar pentru acoperirea tuturor solicitărilor de plată. În acest sens, se majorează plafonul de creditare netă de la 4 miliarde lei, la 5 miliarde lei, această majorare făcând parte din măsurile negociate cu reprezentanții FMI/CE/BM.

De asemenea, actul normativ actualizează cadrul financiar pentru gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar Spațiul Economic European și Mecanismul Financiar Norvegian pe perioada de programare 2009-2014, cu respectarea prevederilor Regulamentelor de Implementare și a legislației naționale.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !