Campionatul Național de „Super Rally”
Sâmbătă, 15 septembrie a.c., efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Campionatul Național de „Super Rally”, eveniment care va fi organizat în zona Pasajului Universității, din municipiul Craiova.
Campionatul se bucură de un public numeros, fapt pentru care transmitem spectatorilor următoarele recomandări :
– să respecte măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine;
– să evite deplasarea sau staționarea pe sectoarele de drum, pe care vor fi restricții de circulație;
– să respecte locurile stabilite pentru spectatori și să se dispună numai în zonele destinate staționării publicului, fără a pătrunde în spațiul destinat concursului;
– să supravegheze îndeaproape copiii;
– să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale.
Pe timpul desfășurării campionatului, spectatorilor le este interzis să consume băuturi alcoolice, să poarte arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, ori alte obiecte care pot fi folosite pentru tulburarea ordinii publice sau pentru acțiuni violente.
SCM CRAIOVA- CSM ROMAN, etapa a III-a din Liga Florilor
Duminică, 16 septembrie a.c., jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți la meciul de handbal feminin dintre SCM Craiova – CSM Roman.
Partida se va disputa la Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 13.30.
Accesul spectatorilor în sală se va face începând cu ora 12.30, doar pe bază de bilete sau invitații, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în incinta sălii, recomandăm suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
De asemenea, solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.