În contextul alegerilor prezidențiale de duminică, 10 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne are ca prioritate principală desfășurarea în condiții de siguranță publică a scrutinului la nivelul întregii țări.
Materialele necesare votării au fost distribuite la nivelul judeţului nostru, sub pază, și așa vor rămâne până ce vor ajunge în secțiile de votare.
Toate materialele vor fi preluate sâmbătă de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare.
Reamintim că, în cadrul secțiilor de vot, potrivit legii, măsurile de organizare și cele de ordine publică necesare pentru ca scrutinul să decurgă în bune condiţii sunt în responsabilitatea preşedinților birourilor electorale ale secţiei de votare.
În sprijin, președinții secțiilor de vot au la dispoziție efectivele asigurate de Ministerul Afacerilor Interne sau de primar.
Aproximativ 550 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative vor asigura duminică paza și protecția celor 531 de secții de votare din judeţul Dolj.
La nivelul localurilor de vot, structurile MAI au finalizat  controalele și verificările tehnice de specialitate, cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite din punct de vedere al securității și din punct de vedere al măsurilor de prevenire și de intervenție în caz de incendiu.
Ordinea publică la nivelul judeţului va fi asigurată de peste 300 de angajați ai ministerului, iar, totodată, peste 80 de specialişti vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale.
În total, duminică, pentru desfășurarea procesului electoral în condiții de maximă siguranță, la nivelul judeţului Dolj vor fi mobilizați aproximativ 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
La alegerile de duminică, alegătorii pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Alegătorul care în ziua votului se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din localitatea respectivă.
Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
În țară, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru a vota numai de către cetățenii români care au domiciliul în străinătate, dar votează în România. Evident, aceste trei tipuri de pașaport pot fi folosite pentru a vota și de către cetățenii români care votează în străinătate.
Reamintim că și la acest proces electoral se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !