Guvernul-Romaniei1Guvernul a adoptat, printr-o Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri necesare pentru deblocarea și accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Actul normativ completează și clarifică anumite aspecte ale cadrului legislativ, astfel încât să poată fi deblocată soluționarea câtorva mii de dosare de retrocedare aflate în analiza Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
În prezent, după doi ani de activitate, la nivelul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se constată un blocaj în soluționarea unor dosare, cauzat, în principal, de două aspecte:
Ø Titularii unor dosare de despăgubire nu dețin documente care să ateste categoria de folosință a terenurilor solicitate, respectiv dacă la data preluării abuzive acestea erau terenuri agricole sau curți-construcții. În aceste condiții, deși în dosar se face dovada dreptului de proprietate și a întinderii acestuia, Comisia nu poate emite o decizie de validare pe motiv că astfel, ar acorda măsuri compensatorii peste limita de 50 de hectare de teren agricol, limită stabilită prin Legea 165/2013. În același timp, Comisia nu poate lua nici decizia de a respinge dosarul, prin invalidare, având în vedere faptul că s-a făcut dovada dreptului la acordarea de măsuri compensatorii. Astfel, din cele 6.000 de dosare analizate după intrarea în vigoare a Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, până în prezent, aproximativ 2.000 au fost înaintate Comisiei în vederea emiterii unei decizii. Pentru aproximativ 4.000 de dosare, Secretariatul Comisiei Naționale nu a putut înainta o propunere de decizie întrucât deși documentele din dosare au confirmat existența și întinderea dreptului de proprietate, nu s-a putut stabili și respectarea limitei de 50 de hectare. Acest blocaj are ca efect nerespectarea termenelor legale de soluționare a dosarelor, termene stabilite prin Legea 165/2013.
Ø Pe de altă parte, există dosare în care, deși entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor au propus acordarea de despăgubiri/măsuri compensatorii pentru construcții, Comisia nu poate lua o decizie deoarece documentele existente în dosare nu oferă suficiente elemente din care să reiasă suprafața și/sau alcătuirea construcțiilor.
Având în vedere aceste situații apărute în practică, Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern stabilește, în mod expres, faptul că sunt prezumate ca având categoria de curți-construcții, la data preluării abuzive, terenurile în suprafață de până la 1000 mp, situate în mediul urban, și de până la 3000 mp, situate în mediul rural, dacă pe acestea, la momentul preluării abuzive, existau construcții. La stabilirea acestor suprafațe au fost avute în vedere propunerile entităților învestite de lege cu soluționarea notificărilor din dosarele analizate până în prezent de către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. În urma identificării și centralizării suprafețelor din aproximativ 2.000 de dosare în care s-au solicitat documente în vederea stabilirii categoriei de folosință a terenurilor la momentul preluării abuzive, în aproximativ 80% dintre acestea, propunerile vizează acordarea de despăgubiri pentru suprafețe mai mici sau egale cu cele menționate.
De asemenea, pentru situația în care, din documentele existente la dosar nu reiese suprafața și/sau alcătuirea construcțiilor pentru care se propun măsuri compensatorii, se vor acorda despăgubiri pentru o suprafață construită de 21 mp, folosindu-se valorile minime din grila notarială aplicabilă spațiilor de locuit. Suprafața minimă de 21 mp reprezintă suprafața utilă a unei locuințe cu o cameră.
Instituirea acestor prezumții, prin actul normativ adoptat astăzi de Guvern, are ca scop soluționarea dosarelor în care persoanele îndreptățite nu au depus documentele necesare stabilirii întinderii dreptului la măsuri reparatorii.
Totodată, actul normativ reglementează și o serie de aspecte procedurale. Astfel, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase și comunităților aparținând minorităților naționale din România (Comisia specială) își modifică componența prin cooptarea câte unui reprezentant al Instituției Prefectului și autorității publice locale. Aceștia se vor alătura reprezentanților ministerelor Culturii și Cultelor, Justiției, Finanțelor Publice, Secretariatului General al Guvernului și Cancelariei Primului-Ministru. Completarea componenței Comisiei speciale are drept scop implicarea efectivă a coordonatorilor administrației publice în luarea deciziilor cu privire la imobilele ce urmează să fie retrocedate. Comisia specială își va desfășura activitatea în prezența a minim cinci membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți. În prezent, la Comisia specială de retrocedare sunt în curs de soluționare aproximativ 10.600 de cereri depuse de către cultele religioase și comunitățile minorităților naționale în perioada 2002-2006.
Caracterul de urgență al actului normativ derivă din faptul că Legea 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevede posibilitatea ca beneficiarii deciziilor de compensare să poată valorifica punctele acordate prin achiziționarea de imobile din Fondul național, la licitația publică națională, începând cu data de 1 ianuarie 2016. Împiedicarea participării la licitație a persoanelor îndreptățite ale căror dosare de despăgubire se află în situația de blocaj menționată, ar putea duce la formularea unor acțiuni în justiție. De asemenea, există riscul ca persoanele nemulțumite de blocajul menționat să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului, care ar putea relua procedurile de sancționare a României, după ce acestea au fost reduse substanțial ca urmare a aplicării prevederilor Legii 165/2013 cu modificările și completările ulterioare.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !