Iubitorii muzicii au ocazia de a urmări în această săptămână un spectacol-eveniment prezentat de Opera Română Craiova. Gala Operei Mărțișor va avea loc sâmbătă, 6 martie 2020, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Oltenia.

Evenimentul îi va aduce în fața spectatorilor pe soliștii Renata Vari, Mariana Bulicanu, Noemi Modra, Bogdan Mihai și Ioan Cherata, alături de Orchestra Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.

Pornind de la celebrul vers „Femeia, eterna poveste…”, evenimentul realizat cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Municipal este dedicat celebrării femeilor. Programul galei, al cărei amfitrion este actrița Edith Mag, cuprinde momente muzicale îndrăgite în întreaga lume.

Biletele pot fi achiziționate online: http://bilete.operacraiova.ro/ro/show/48/detail sau la agenția de bilete a Operei Române Craiova din strada Mihai Viteazul nr. 7, telefon 0351.442.471, e-mail: agentiadebilete@operacraiova.ro.

Opera Română Craiova îi asigură pe spectatori că va lua toate măsurile pentru siguranța celor prezenți și le reamintește că este necesar să poarte masca de protecție pe durata evenimentului și să rămână pe locurile indicate pe bilet. Accesul este permis persoanelor cu o temperatură de maxim 37.3 grade Celsius.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !