Liberalul Marinel Florescu se declară speriat de furturile din mașini și nu numai. „Vedem foarte bine ce se întâmplă la noi în țară și nu numai. Chiar și la noi în oraș. Furturi din mașini, mașini și nu numai. Scandaluri, violuri și așa mai departe”, a declarat acesta. Florescu a venit și cu o soluție, aceea a cemerelor de supraveghere care să împânzească orașul, pe modelul Parcului Nicolae Romanescu. Cu toate acestea, deși recunoaște că nu este „în domeniu”, Florescu «estimează» că „acest sistem trebuie să aibă cel puțin 1.000 camere (în condițiile în care în Parcul Romanescu de află, tot din spusele sale, 100 – si nu acoperă toată suprafața). El va trebui să pătrundă în cartiere, în locurile aglomerate din oraș”. Florescu mai precizează faptul că nu crede „că el costă foarte mult”.
Apoi, liberalul a revenit la subiectul său de «suflet» – RAT Craiova. Acesta spune că, după retragerea firmei concurente de pe piață nu s-a întâmplat nimic bun pentru craioveni.
„Voi aminti câteva idei pentru transportul public în Craiova (…). În primul rând ar trebui cât mai repede suplimentat numărul de autobuze. Dacă m-ar întreba cineva, cred că ar fi cel mai bine să fie electrice sau măcar hibrid. Transportul electric ar trebui să fie, în viitor, în Craiova. Descongestionarea traficului ar trebui să fie un alt obiectiv. Aproape toate liniile de autobuze din Craiova trec prin centru sau pleacă din centru. Nu cred că este normal să fie survolat centrul Craiovei, de mii de ori, de autobuze. Este important să legăm și periferiile de oraș, din punct de vedere al mijloacelor de transport. Toate acestea trebuie avute în vedere”, a conchis Florescu.
Marinel Florescu nu s-a oprit aici cu acuzele. Acesta a vorbit și despre „mirosul de vechi” din curtea RAT, fără a-și găsi, totuși, vreo vină în acest sens.