Ţuglui, o comună care s-a dezvoltat în mandatul lui Marin Totoroaţă
Străzi asfaltate, apă, canalizare, poduri construite, reabilitarea căminului cultural, a şcolii şi a grădiniţei, acordare de stimulente pentru tinerii căsătoriţi şi pentru nou-născuţi. Acestea sunt câteva dintre realizările din mandatul de primar al lui Marin Totoroaţă, cel care în perioada 2016-2020 s-a aflat la conducerea comunei Ţuglui, iar acum candidează pentru un nou mandat din partea PSD.
„La mine vorbesc faptele, nu mă laud. Sunt lucruri vizibile, nu cuvinte goale  şi candidez pentru un nou mandat să termin ce am început”, a spus Marin Totoroată.
Acesta şi-a propus ca în comună să nu mai rămână străzi neasfaltate. „În perioada 2016-2020, în Ţuglui au fost asfaltate mai multe străzi: Clenciu, Budescu, Broscănei, Coşoveanu. În satul Glod au fost asfaltate strada Dealului, Tabaci, strada Şcolii. În satul Jiu – 2.100 m, tot ce se afla în administraţia comunei, plus 350 de metri la biserică. În acest sat am asfaltat tot ce era stradă principală, au mai rămas uliţele laterale, care sunt prinse şi ele într-un proiect, aflat deja la Ministerul Dezvoltării. Am pietruit toate străzile. Mai urmează un drum de exploatare de la Jiu şi Tuglui”, a explicat edilul. La acestea se adaugă trei poduri construite, două în satul Ţuglui – la punctele Triţă şi Ţăranu, şi unu în Glod, peste canalul colector.
„Şcoala arată mai bine ca una de la oraş”
În ceea ce priveşte lucrări de modernizare şi reabilitare, şcoala din Ţuglui a căpătat o faţă nouă, la fel şi căminul cultural. „Şcoala arată foarte bine, poate mai bine ca una din oraş. Am modernizat-o cu două wc-uri, table moderne, mobilier nou, curte betonată. Căminul cultural, care nu fusese nicodată reabilitat, a avut parte de o schimbare în bine, cu ajutorul fondurilor europene, 500.0000 euro. S-a schimbat acoperişul, mobilierul, s-au luat 185 de scaune, 25 de mese, wc-uri interioare, scenă mobilă. Aici vor fi serbările elevilor de la şcoală şi alte activităţi culturale. Şi grădiniţa cu program prelungit este în curs de reabilitare, prin PNDL.
3 milioane de euro pentru mici producători în domeniul non-agricol
Un ajutor financiar vor primi şi pentru locuitorii din Ţuglui care doresc să deschidă o afacere în domeniul non-agricol. „Am prins un proiect prin fonduri europene, prin POCU, de 3 milioane de euro, pentru mici întreprinzători. E non agricol, 32 de proiecte. Se acordă de la 55.000 la 100.000 de euro. Pot face croitorie, patriserie, coafură. Au început cursurile, deja au intrat o parte din bani în cont”, a mai spus Totoroaţă.
Stimulent financiar pentru căsătorii şi naşteri
Începând de anul trecut, tinerii din Ţuglui care se căsătoresc primesc un stimulent de 500 de lei, iar familiile în care se naşte un copil  –  1.000 de lei.
Primarul se mai mândreşte cu faptul că a scăzut numărul beneficiarilor de ajutor social din comună: de la 250 de persoane în 2016, la numai 50 în prezent.
Birou de Evidenţa Populaţiei la Ţuglui
Pentru a nu mai face drumuri la Craiova atunci când au nevoie de acte de identitate, locuitorii din Ţuglui vor avea, în curând, un birou de Evidenţa a Populaţiei propriu.„Am înfiinţat acest birou, dar fiind starea de urgenţă, apoi de alertă s-a întrerupt practica funcţionarilor care trebuia să meargă la Biroul de Evidenţă de la Craiova. Birou este făcut, dotat, aşteptăm să ne dea ok-ul de la Craiova”, a explicat primarul Totoroaţă.
Prin GAL Segarcea, Primăria Ţuglui a achiziţionat un buldoexcavator, un tractor, care va fi folosit la deszăpezire, şi un autoturism de teren.
Canalizarea şi apa sunt realizate în proporţie de 70 la sută. Se va mai construi un puţ, strict necesar pentru locuitorii din comună. „Staţia veche era numai pentru vreo 5 kilometri. S-au branşat la acel bazin 12 kilometri şi nu facem faţă.  Avem probleme cu apa, avem un grafic de  întocmit, două ore dimineaţa, la fel la prânz şi seara”, a mai explicat edilul şef.
Urmează studiul de fezabilitate la gaze, acum fiind în faza de obţinut avize, un proiect pentru sediu de primărie nou, after-school, betonarea tuturor şanţurilor din comună, trotuare, teren de sport de mici dimensiuni, şi alte proiecte care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din această comună aflată la aproape 20 de kilometri distanţa de Craiova.
Condiţii decente pentru a face pomeni
Pentru oamenii care merg la biserica din Tuglui, autorităţile au amenajat în curte o zonă de mese şi bănci, unde se poate servi masa la pomeni, iar în satul Glod, un foişor. Şi bisericile au fost dotate cu aparate de aer condiţionat, iar în cimitir au fost montate opt lămpi, legate la iluminatul public.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de SC ZONAL TV SRL, www.estv.ro, CUI Mandatar Financiar: 21200019

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !