Marian Vasile, consilier local PNL este de părere că situația graniței orașului este dezastruoasă. ”Din 2012 nu s-a mai întâmplat nimic cu PUG-ul, care a fost mereu amânat. Problemele pe urbanism sunt foarte mari. Anul trecut, în consiliul local am alocat 1 milion de lei pentru PUG, iar în toamnă acești bani au fost luați. Prin urmare nu sunt șanse ca problema să se rezolve”. Marian Vasile a mai spus că toți primarii Craiovei au ignorat această problemă, în timp ce primarii din comunele limitrofe au intabulat terenurile. ”Ca urmare, primarul care va face noul PUG va descoperi că orașul este mult mai mic decât credea el”.
„Acum au aceeași culoare politică toți – primarul Craiovei, primarii din comunele limitrofe, președintele Consiliului Județean, Ministrul Dezvoltării. Au toate mijloacele să rezolve problema graniței orașului. Doar că nu vor” a precizat Marian Vasile.
Consilierul liberal s-a referit și la ideea amenajării de parcări de reședință. ”Am lansat o dezbatere publică privind parcările de reședință care să asigure un loc de parcare între orele 17:00 – 8:00 pentru fiecare apartament. Este o inițiativă care se poate tranforma într-un proiect de hotărâre, dacă și craiovenii vor dori acest lucru. Îi invit pe toți craiovenii să își spună punctul de vedere, iar în urma acestei consultări publice să reiasă un proiect de hotărâre care să fie supus votului în Consiliul Local Craiova.”