Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primit miercuri, la Palatul Administrativ, vizita ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Republicii Polone în România, Excelența Sa Marcin Wilczek, în cadrul unui eveniment la care au mai participat prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, viceprimarul municipiului Craiova Stelian Bărăgan și administratorul public al județului, Cosmin Durle.
„A fost o întâlnire care ne-a onorat profund, cu atât mai mult cu cât este vorba despre una dintre ultimele deplasări pe care domnul ambasador le întreprinde în țară, în condițiile în care luna viitoare marchează finalul mandatului Excelenței Sale. Desigur că destinația acestei vizite nu este deloc întâmplătoare, mai ales dacă avem în vedere importantul rol militar pe care Craiova îl deține de peste doi ani, odată cu constituirea Brigăzii Multinaționale Sud-Est, structură NATO în compunerea căreia intră un numeros contingent polonez și chiar astăzi o nouă rotație din cadrul acestuia și-a început misiunea în orașul nostru.
Dincolo de aceste rațiuni strategice, există însă și unele de ordin emoțional, deoarece, după cum ne-a mărturisit și acum, Excelența Sa nutrește un puternic atașament pentru Bănie. Am convingerea că, deși mandatul oficial al domnului Marcin Wilczek în România se încheie în curând, cel neoficial, de ambasador al Craiovei în Polonia și în lume, se află abia la început.
Mă bucur că am văzut astăzi, exprimată de ambele părți, satisfacția pentru excelenta relație de colaborare pe care am construit-o în ultimii ani, bazându-ne pe deschidere, căldură și simpatie reciprocă, o relație care vine ca o continuare firească a prieteniei istorice care unește națiunile noastre. De altfel, în cadrul întâlnirii, am evocat un episod al trecutului emblematic din acest punct de vedere, cel al primirii la Craiova a refugiaților polonezi, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În acele vremuri, chiar Palatul «Jean Mihail», astăzi Muzeul de Artă, l-a găzduit pe comandantul forțelor armate poloneze, mareșalul Edward Rydz-Śmigły, și pe președintele Poloniei, Ignacy Mościcki. De aceea, i-am și adresat domnului ambasador rugămintea de a transmite mai departe invitația noastră de a organiza împreună, în 2019, un eveniment dedicat împlinirii a 80 de ani de la acest moment istoric încărcat de semnificații“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
„Ne-am luat astăzi rămas bun de la Excelența Sa, Dl Marcin Wilczek, Ambasadorul Republicii Polone în România, la finalul misiunii sale diplomatice în țara noastră. Am punctat împreună colaborarea excelentă, din ultima perioadă, dintre Primăria Craiova și Ambasada Poloniei, mai ales având în vedere faptul că orașul nostru este, de doi ani, gazdă onorantă a militarilor polonezi din cadrul misiunii NATO. Sperăm că E.S. Dl Marcin Wilczek va purta cu dumnealui amintiri frumoase și din Cetatea Băniei și îl asigurăm în continuare de toată deschiderea noastră, a craiovenilor și autorităților locale, față de tot ce înseamnă spirit, istorie și cultură poloneză”, a precizat, la rândul său, Stelian Bărăgan, viceprimarul Băniei.