Duminică, Mănăstirea Jitianu din judeţul Dolj, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, „Întâmpinarea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, a îmbrăcat haine de sărbătoare. După trei ani în care au fost realizate lucrări de consolidare şi restaurare, sfânta mănăstire a fost resfinţită.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire au fost săvârşite de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Părintele Consilier Grigore Vulcănescu a dat citire actului de resfinţire şi a acordat gramate de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei credincioşilor celor care au sprijinit Mănăstirea Jitianu. Potrivit actului de resfinţire, „S-a zidit această biserică cu hramurile «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» şi «Sfântul Proroc Sfântul Ilie Tesviteanul» pe fundaţiile unei mai vechi biserici. Mănăstirea Jitianu este menţionată pentru prima dată în documente la 12 martie 1593. În anul 1657, pe locul vechii biserici dărâmate, a fost ridicată o nouă biserică, prin contribuţia doamnei Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Şerban, 1654 – 1658, lucrările fiind continuate de egumenul Luca şi arhimandritul Dorotei. Biserica a cunoscut în timp reparaţii parţiale, necesitând în ultimul timp o intervenţie majoră. Această situaţie a impus ca o necesitate refacerea monumentului, lucru realizat cu sprijinul direct al Înaltpreasfinţitului Părinte Academician Dr. Irineu, al ostenitorilor şi al colaboratorilor de la Mitropolia Olteniei, prin intermediul unui amplu proiect de consolidare şi restaurare. Toate aceste ample lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii s-au derulat sub oblăduirea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, cu osârdia Stareţului Protosinghel Dr. Nifon Văcăruş, împreună cu obştea”, după cum a transmis Părintele Consilier Grigore Vulcănescu.

„Este pentru mine, personal, o mărturie sinceră a unui lucru care mă emoţionează şi mă entuziasmează în acelaşi timp, că Mănăstirea aceasta a redobândit, în sfârşit, o statură cuvenită, aşa cum a fost încă de la început. Pentru noi a fost un lucru foarte important ca această mănăstire să fie una dintre primele mănăstiri ale Arhiepiscopiei noastre şi ale Mitropoliei noastre. Mănăstirea este veche, o găsim chiar pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Mai spun acest lucru, pentru că Jitianu înseamnă linişte, isihie, jitie, în limba slavonă, adică loc de linişte, pe aici nu trecea lume multă. Cum ştim, călugării au ales întotdeauna locuri liniştite, locuri de rugăciune, locuri de isihie, unde nu venea lume multă, ei se rugau lui Dumnezeu. Este motivat Mircea cel Bătrân să ridice aici o mănăstire pentru că aici au murit mulţi oşteni de-ai săi şi, cum ştim, domnitorii noştri ridicau aceste mănăstiri în locurile de bătălie, pentru memoria celor căzuţi. Aşadar, al doilea motiv este că mănăstirea este străveche, având în vedere acest fapt. Al treilea motiv, care este şi mai considerabil, este că toate vechile mănăstiri nu s-au ridicat la un timp oarecare din istoria noastră, ci au fost zidite din lemn mult înainte. Aici, la Jitianu, şi apoi la Coşuna. Era de la sine înţeles ca această mănăstire să aibă o istorie străveche”, a subliniat Părintele Mitropolit Irineu.

„Mănăstirea aceasta avea nevoie de o restaurare serioasă din adâncuri, de la temelie, şi s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu şi mulţumită Maicii Domnului şi sfinţilor. Tocmai de aceea, noi am şi încredinţat Hramul «Întâmpinarea Domnului», pentru că este un hram praznicar, este un praznic împărătesc, şi se cuvenea unei mănăstiri voievodale să aibă ca hram praznic împărătesc. Sfântul Dumitru, este adevărat, este hramul de început al acestei mănăstiri, pentru că, o altă taină a istoriei noastre, Sfântul Dumitru era diacon din sudul Dunării, dar şi ofiţer în armata lui Domiţian. Deci Sfântul Dumitru este diaconul Sfântului Irineu de Sirmium. Aşadar, iată legăturile istoriei noastre cu strămoşii noştri. Şi acest hram, «Întâmpinarea Domnului», din 2 februarie, revendică foarte bine această demnitate şi înălţime a Mănăstirii Jitianu, a Mănăstirii care are o vocaţie deosebită: şi mănăstire, şi în acelaşi timp şi liniştire”, a conchis Mitropolitul Olteniei.

Cu acest prilej, Părintele Stareţ, Dr. Nifon Văcăruş, şi-a exprimat bucuria realizării lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Jitianu şi a transmis mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit pentru sprijinul şi dragostea cu care s-a implicat în acest proiect.

„Astăzi, Biserica noastră s-a văzut din nou mireasă. Mireasă în sensul că, dacă timp de trei ani şi ceva a trecut prin renovări, prin consolidare şi restaurare, astăzi e din nou frumoasă, cum era şi înainte. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, în primul rând pentru că la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, cu sprijinul şi cu rugăciunea, dar şi cu tot ajutorul, ne-a sprijinit să mergem mai departe cu această lucrare amplă, mulţumim şi pentru că astăzi este în mijlocul nostru, a resfinţit această biserică frumoasă şi îi aducem totodată mulţumiri pentru tot sprijinul pe care îl oferă obştei Mănăstirii Jitianu”, a subliniat Părintele Stareţ al Mănăstirii Jitianu, Dr. Nifon Văcăruş.

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !