Miercuri, procurorul general al României a participat la simpozionul Lupta împotriva traficului ilegal de obiecte de patrimoniu. Evenimentul are loc la București și este organizat de Secretariatul General al Organizației Internaționale de Poliție Criminală – INTERPOL, cu sprijinul Biroului Național Interpol și al Organizației Mondiale a Vămilor și este adresat experților din cadrul autorităților de aplicare a legii dar și celor din instituțiile culturale.
„Educarea și sensibilizarea publicului pentru protejarea patrimoniului cultural național este cel mai eficace mod de prevenție. România ca stat al Uniunii Europene care a avut o civilizație antică, parte a civilizației europene, are instrumente juridice de protejare a patrimoniului cultural național: cadrul legislativ la standarde europene, procurori și polițiști specializați, jurisprudență uniformizată, experți de înalt nivel profesional”, a precizat Augustin Lazăr.