Vineri, 22 mai, de la ora 19:00, Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii ”Oltenia” – dirijate de Alexandru Iosub – se reunesc pentru a prezenta ”Missa Cellensis în Do major pentru solişti, cor, orgă şi orchestră”, în primă audiţie la Craiova. Soliștii sunt membri ai Coralei Filarmonicii: Olga Șain (soprană), Mihaela Popa (alto), Șerban Cristache (tenor) și Adrian Iulian Zamfir (bass-bariton). La orgă acompaniază Corina Stănescu, iar maestrul de cor este Pavel Șopov.
Lucrarea, compusă între anii 1769 și 1773, este destinată sărbătoririi anuale a Sfintei Cecilia – patroana muzicienilor. Din secolul 15, simbolul asociat Sfintei Cecilia, aniversată pe 22 noiembrie printr-o missă festivă, este orga. Într-adevăr este vorba, în cazul acestei lucrări, de o muzică impozantă, în care Haydn stăpânește, în mod egal, soliștii, corul și orchestra. Regăsim măiestrite fugi corale și ansambluri solistice de efect (sopran, alto, tenor, bas), solo-uri vocale (”Domine Deus”), ca și un nemaiîntâlnit în missă recitativ (”Ex incarnatus est”) sau strălucitul solo al sopranei (”Quoniam”). Orchestra se dovedește un participant activ în cadrul desfășurării muzicale. Există în missă fragmente care nu corespund stilului bisericesc; din acest motiv, o anumită perioadă, nu a fost acceptată să fie cântată în bisericile vieneze. Se știe că Haydn a fost un om religios, dar credința sa în Dumnezeu se manifesta prin naturalețea și emoția muzicii pe care a scris-o. Dumnezeu a fost pentru el bunul Creator al acestei lumi minunate, L-a preamărit cu sinceră bucurie. De aici și caracterul misselor sale; ele pot fi cântate în catedrale romane sau gotice, în biserici baroce, „armonizându-se” de minune cu cele rococo, puternic colorate, pline de ornamente. În missele lui Haydn predomină elementul muzical, iar în ceea ce privește virtuozitatea, în zilele noastre, ea poate fi pusă în valoare în chip plenar doar pe podiumul de concert.
În programul serii este inclusă, de asemenea, Simfonia nr 100 în Sol major, ”Militara“, scrisă în 1794 şi cântată în primă audiţie în 1795 la Londra, beneficiind de un răsunător succes. Lucrarea îşi datorează titlul orchestraţiei deosebite, în care sunt integrate, alături de ansamblul instrumentelor cu coarde, suflătorii de lemn şi de alamă (flaut, câte două oboaie, clarinete, fagoturi, corni şi trompete) şi un grup numeros de instrumente de percuţie (timpani, trianglu, talgere, tobă mare), utilizate în mod obişnuit în fanfarele militare.
Concertul, ultimul din seria ”Să-l (re)descoperim pe Haydn”, este precedat de prelegerea ”Stravinski în avangarda artistică europeană a secolului 20” susținută de criticul muzical Dumitru Avakian, la ora 17:30, în sala ”Filip Lazăr” a Filarmonicii.