VictorBostinaru-KobanePlenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit miercuri seară o dezbatere privind situaţia din Libia, după ce, în cursul aceleiaşi zile, preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, le-a atras atenţia eurodeputaţilor asupra faptului că Libia a devenit o problemă regională majoră. Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în intervenţia sa că Libia are nevoie de un guvern de Acord Naţional şi o armată unită pentru a eradica Daesh.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Cele mai recente ştiri din Libia sunt îngrijorătoare, iar situaţia umanitară este un dezastru. E nevoie de ajutoare urgente pentru că Daesh a reuşit să se înrădăcineze acolo. De la câteva sute de luptători la faţa locului, acum par să fie câteva mii şi e uşor de înţeles ce înseamnă asta, în sensul eradicării lor. În ceea ce priveşte soluţia politică, un Guvern de Acord Naţional este esenţial şi e foarte important să existe un spirit de compromis cu adoptarea listei cu noii miniştri de îndată ce va fi propusă.
Va fi însă doar un mic pas în direcţia cea bună, deoarece provocările care le stau înainte sunt urgente. Până acum, sancţiunile împotriva anumitor persoane au fost enunţate dar nu şi implementate. E important să fim mult mai fermi, să aplicăm sancţiuni împotriva acestor oameni care subminează o soluţie politică pentru Libia.”
Eurodeputatul român a mai subliniat faptul că, în lipsa sprijinului din partea comunităţii internaţionale, acţiunile guvernului libian nu vor fi suficiente: „Noul guvern va trebui să facă faţă crizei umanitare dezastruoase şi de securitate din acest stat. Deja, aceste două elemente sunt interconectate. E nevoie de sprijin din partea Uniunii Europene şi a Comunităţii Internaţionale. În această dimineaţă, preşedintele Nigeriei, Buhari, ne-a spus că situaţia din Libia nu este doar o problemă locală, ci, treptat devine o problemă majoră regională, cu consecinţe dramatice pentru o regiune care deja se confruntă cu mult prea multe crize. Astăzi Libia are nevoie disperată de o armată unită pentru a eradica Daesh, dar acest lucru nu va fi suficient dacă nu va fi completat de sprijinul şi mijloacele comunităţii internaţionale.”

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !