Accidente, răniți grav și din păcate decedați. Așa s-ar putea rezuma ziua de astăzi.
Un carambol cu trei autoturisme a avut loc in intersecția dintre Calea București și Pasajul Universității. La fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din primele cercetări, o șoferiță care conducea un autoturism pe strada Carol 1, la intersecţia cu strada Calea Bucureşti, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de către femeia de 45 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism oprit la semafor pe sensul opus. Șoferița a avut nevoie de asistență medicală și a fost transportată la Unitatea Primiri Urgențe.
Câteva minute mai tarziu, un alt accident s-a produs în comuna doljeană Dobrești. Din primele informații, un tânăr de 19 de ani, din comuna Sadova, sat Damian, care conducea un autoturism pe DN55, din direcția Craiova către Bechet, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul volanului, răsturnându-se cu autoturismul în afara părţii carosabile. La fața locului au ajuns salvatorii de la SMURD, Garda de Pompieri Bechet și o autospeciala cu modul de descarcerare de la Secția de Pompieri Segarcea. Șoferul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, a rămas încarcerat și a fost scos și s-a încercat resuscitarea sa. La fața locului a ajuns și elicopterul SMURD. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au da rezultate, fiind declarat decesul.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.