Jandarmii doljeni, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Locale Craiova, I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor activităţi organizate la biserica „Madona Dudu” din Craiova, precum şi din Portul Calafat, Portul Cetate, Mânăstirea Maglavit şi „Botezul Cailor”, din municipiul Băileşti.
De asemenea, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Locale Craiova, I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor activităţi organizate la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Jandarmii doljeni recomandă participanţilor la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.
De asemenea, jandarmii sfătuiesc cetăţenii să dea dovadă de înţelegere, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să aştepte cu răbdare împărţirea apei sfinţite fără a crea dezordine.