Alexandru Cosmin Dincă, jandarm în cadrul IJJ Dolj, a câștigat 2 medalii de aur la Campionatul Mondial World Sport Kempo. Evenimentul sportiv s-a desfășurat în perioada 2-3 decembrie, la Budapesta, și a reunit sportivi din 7 țări.
În cadrul competiției Cosmin a reușit performanța de a câștiga medaliile de aur la categoriile GI Submission Expert/Mester 100 kg și C Viadal Expert/Mester 100 kg, un rezultat remarcabil având în vedere numărul mare de sportivi participanți la eveniment și nivelul de reprezentare.
Cosmin are 26 de ani și practică judo de 15 ani, este absolvent al Școlii de Subofițeri Jandarmi „Grigore Al. Ghica” Drăgășani, promoția Centenar Noiembrie 2018, iar din anul 2019 îşi desfăşoară activitatea în cadrul IJJ Dolj.