Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi relansează semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”.
Reluăm, astfel, demersul de a găsi în rândul cetăţenilor, acele persoane care îşi doresc să se implice benevol, fără a fi remunerate, în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Înscrierile se vor desfășura permanent, începând cu luna martie.
Pentru a face parte din echipa salvatorilor mehedinţeni, cetăţenii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Activităţile derulate alături de pompierii mehedinţeni vor consta în participarea la misiunile de intervenție, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar, dar şi popularizare a mesajului preventiv, în funcţie de competenţele dobândite după parcurgerea programelor de pregătire, de minimum 120 de ore.
Dosarul candidatului se va depune la sediul ISU Mehedinți, situat pe strada Portului nr. 2 și trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” şi acordul părinţilor sau tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice, materializat în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
Proiectul „Salvator din pasiune” a fost lansat la nivel naţional de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu anul 2016.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi– https://isumh.igsu.ro/program-voluntariat/salvator-din-pasiune-39

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !