În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
„În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 114 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, 41 dintre sancțiuni fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu din cadrul IPJ Dolj.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
