Consultarea românilor prin referendum este o practică democratică atâta vreme cât ea nu este utilizată ca un instrument de manipulare politică.
Referendumul lui Iohannis – suprapus în mod parazitar peste cele mai importante alegeri din istoria Uniunii Europene – este o diversiune nedemnă de un șef de stat care se vrea european.
Miza acestui referendum este pe de o parte furtul startului campaniei prezidențiale, efect al fricii de înfrângere a lui Klaus Iohannis iar pe de altă parte, ajutarea PNL să iasă din groapa de încredere publică în care se află de ani buni.
ALDE nu poate gira o astfel de diversiune pseudodemocratică. ALDE crede că vremea conducătorilor care îi iau de proști pe români trebuie să apună.
Recomandăm tuturor membrilor și simpatizanților noștri din Dolj să evite susținerea acestei diversiuni prin participarea la  referendumul de casă al domnului Iohannis@co.
Decizia noastră se întemeiază atât pe bunul simț public dar și pe argumente de ordin tehnic cum sunt cele prezentate de organizații profesionale cu reputație neștirbită precum Uniunea Națională a Juriștilor din România sau APADOR-CH.
Acestea arată clar că prin includerea mai multor probleme într-o singură întrebare se încalcă libertatea cetățenilor de a-și exprima opinia distinct pe fiecare dintre aceste probleme. Mai mult, ele afirmă că referendumul este inutil având în vedere că demersul nu va avea urmări juridice și cu atât mai puțin influențe asupra luptei anticorupție.
Prin urmare dragi doljeni, mergeți pe 26 mai la votul pentru europene. Referendumul, ignorați-l!

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !