Plenul Parlamentului European a aprobat miercuri, la Strasbourg, Raportul referitor la relațiile UE-NATO al europarlamentarului PSD, Vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, cu 441 de voturi pentru, 182 împotriva și 57 de abțineri. Raportul subliniază că o Uniune Europeană mai puternică în domeniul securității și apărării înseamnă totodată un NATO mai puternic.
Împreună, cele două organizații sunt esențiale pentru asigurarea securității cetățenilor europeni în contextul unui mediu de securitate deteriorat. Totodată, un parteneriat consolidat între UE și NATO reprezintă un canal de gestionare și consolidare a relațiilor transatlantice, într-un moment în care acestea întâmpina provocări.
Votul de miercuri a fost precedat marți seara de o dezbatere în plen, în timpul căreia Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate, Federica Mogherini a apreciat valoarea și calitatea excelentă a Raportului Pascu.
În dezbaterea din Plenul Parlamentului European, Vicepreședintele Ioan Mircea Pașcu a punctat: ‘Având în vedere deteriorarea accentuată a mediului de securitate european, nu este un secret faptul că relațiile dintre UE și NATO au căpătat o relevanță sporită. Întrucât securitatea internă și externă sunt acum strâns interconectate, utilizarea coordonată a capacităților importante ale celor două organizații pentru a asigura securitatea cetățenilor europeni devine imperativă.’
‘UE și NATO, care se confruntă cu aceleași amenințări și provocări de securitate, împărtășesc aceleași valori în activitatea lor complementară de a menține pacea și securitatea în sistemul internațional bazat pe reguli. În ultima perioadă, relația transatlantică întâmpină o serie de provocări, ca urmare a recentelor dispute comerciale dintre SUA și aliații acestora. În aceste circumstanțe, pentru a gestiona aceste dispute, pe de o parte trebuie să izolăm dimensiunea de securitate a relației transatlantice de cea comercială, iar pe de altă parte să menținem și să accelerăm actualul elan din relațiile UE-NATO.’
‘Raportul subliniază faptul că eforturile intensificate ale UE în domeniul securității și apărării reprezintă o contribuție concretă la repartizarea echilibrată a efortului — conform apelurilor precedente ale SUA — consolidând atât NATO, cât și relația de securitate cu Marea Britanie, după Brexit.
Controlul asupra amenințărilor hibride, combaterea atacurilor cibernetice, consolidarea rezilienței, sporirea schimbului de informații în domeniul avertizării timpurii, intensificarea schimbului de informații în general, combaterea terorismului, îmbunătățirea permanentă a cooperării în misiuni și operațiuni, atât la nivel strategic, cât și tactic, precum și mobilitatea militară reprezintă domenii concrete ale colaborării UE-NATO menționate în raport’, a subliniat Ioan Mircea Pașcu.
![Ioan Mircea Pașcu: O Europă mai puternică în domeniul securității și apărării înseamnă și un NATO mai puternic](https://www.estv.ro/wp-content/uploads/2018/06/Ioan-Mircea-Pascu.jpg)
Plenary session week 43 2017 in Strasbourg - The fight against illegal immigration and people smuggling in the Mediterranean
Plenary session week 43 2017 in Strasbourg - The fight against illegal immigration and people smuggling in the Mediterranean