Consilierul județean PNL Isidor Raducea a ales să-și popularizeze inițiativele depuse în Consiliul Județean Dolj prin intermediul comunicatelor de presă. Astfel, acesta ne-a informat că își dorește „transparență totală în administrația publică locală”. „Pentru a facilita accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public, pentru a asigura transparenţa activităţii autorităţilor publice locale şi luand în considerare prevederile art. 11(1) din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, consider că toate contractele de achiziţie publică, contractele de concesiune de lucrări publice şi contractele de concesiune de servicii încheiate la nivelul Consiliului Judeţean Dolj şi a instituţiilor subordonate acestuia trebuie să fie scanate şi publicate pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Dolj cât şi pe site-urile instituţiilor subordonate acestuia”, se precizează în comunicat.